Cratere din care țâșnește „mocirla creatoare”, un fel de cazane cu smoală din împărăţia întunecatului Scaraoschi, au modelat crâmpeie de tărâmuri abstracte, ce inspiră poeții și stârnesc setea de explorare a geologilor.
În cazul de față, natura este fără îndoială artistul desăvârșit, iar rezervația vulcanilor noroioși de lângă Berca este una dintre capodopere.
Prima dată este bine să se zăbovească o vreme la Pâclele Mici. Sunt cocoțate pe un deal, la baza căruia, pe drumul sondelor, nimic nu-ți atrage atenția asupra minunii ce se află la doar câteva sute de metri. Nici un indicator, nici un semn, nimic!
Noroc cu localnicii care, de cum te văd, știu ce cauți. Vor ridica o mână, vor întinde arătătorul și vor spune “aici sunt”.
Urci nerăbdător micuțul deal. Odată ajuns sus, “împărăția noroiului” îți apare înaintea ochilor în toată mocirlimea sa.
Un platou mai mare decât un teren de fotbal, rupt parcă de pe Marte sau Jupiter, sălășluiește pustiu, acompaniat numai de bolboroseala noroiului. Căci aici, la Pâcle, se aude glasul pământului, spun localnicii.
Sunt multe locuri pline de curiozități în România, dar un teren mai straniu și mai abstract ca aici e greu de întâlnit. După ce se zăbovește puțin la Pâclele Mici, se face deplasarea la Pâclele Mari, care se află la aproximativ 3 km distanță.
După cum le spune și numele, acești vulcani sunt ceva mai mari, iar peisajul este chiar mai spectaculos decât la cei mici.
Vulcanii pot fi grupați în vulcanii noroioși și vulcanii fierbători de noroi. Prima categorie o reprezintă acele ridicături în formă de con, ce au în vârf un crater prin care iese noroiul.
Fierbătorile sunt excavații circulare cu diametru de 4-6 m, care degajă noroi lichid cu urme de petrol sau apă. Dimensiunea și forma vulcanilor variază în funcție de vâscozitatea noroiului.
Cel mai vâscos formează cratere cu diametrul mai mic și este mai înalt, pe când noroiul mai fluid formează cratere mai lungi, înălțimea conului fiind mai mică. Vulcanii se formează datorită degajării gazelor din subteran, ce alternează în drumul lor ape dulci sau sărate, dezagregând în cale rocile întâlnite, mai apoi ducându-le la suprafață.
Impresionant este straniul peisaj desenat de noroiul ce evadează din adâncuri, șanțurile ce șerpuiesc pornind de la baza conurilor și care se măresc pe măsură ce se depărtează, râulețele de noroi, plăcile uscate de formă poligonală, eflorescențele de sare și, pe lângă toate acestea, o vegetație cu totul specială, crescută pe aceste postațe aparte de pământ.
În acest adevărat arhipeleag al noroiului, natura, ca în multe alte locuri, își pune în practică măiestria inegalabilă.
Deși este imcredibil de simplu de ajuns aici, cu siguranță că mulți dintre cei ce citesc aceste rânduri încă nu au călcat în împărăția noroiului, deși, ca-n poveste, au auzit multe vorbindu-se despre ea.
Drumul? Păi, din Buzău, la aproximativ 30 km, se află localitatea Berca (vestită pentru cârnații de Pleșcoi), unde ajungem urmând drumul național ce duce la Brașov, iar la un moment dat facem la dreapta (există indicator).
După ce trecem de podul de beton de la intrarea în Berca, un indicator ne îndrumă spre vulcani. Este singurul indicator, pe mai departe ești “la mâna” localnicilor.
Un drum petrolier, drumul sondelor, cum îi spun cei ce pasc oile de-a lungul lui, este cel ce șerpuiește printre dealuri cu o înfățișare dezolantă, dar specială. După aproximativ un sfert de oră ajungem la Pâclele Mici și după încă aproximativ 5 min la cele Mari.
La plecare, înainte de a te sui în mașină, nu uita să-ți cureți încălțămintea de noroiul din adâncuri. Și nu întoarce capul. Nu te strigă nimeni. Sunt doar vulcanii. Bolborosesc. Între ei.
