Cu pitorescul vilelor cochete răspândite în amfiteatru, cu clima sa reconfortantă, adăpostită de vânturi puternice, cu veri răcoroase și ierni fără geruri mari, cu aer curat și ozonat, cu posibilitățile sale largi de cazare, excursii și sporturi de iarnă, Sinaia este una din cele mai căutate stațiuni climaterice din țară.
Și tot aici, două castele dau fala Văii Prahovei, la fel cum castelele Franței dau fală Văii Loarei.
Stațiunea ca atare are cam 150 de ani de la înființare. A început să se dezvolte după construirea primei șosele de pe valea Prahovei (1846) și mai ales după construirea căii ferate (1878).
Pe locul unde se află astăzi Sinaia, în secolul al XVII-lea exista un cătun – Izvorul. La 1695, spătarul Mihail Cantacuzino a construit aici o mânăstire.
În 1874, așezarea a primit numele de Sinaia, având ca nucleu comuna Podul Neagului în care era inclus și satul Izvorul. Cât a durat construirea castelului Peleș, ca reședință regală de vară, mulți din dregătorii țării, politicieni și oameni de afaceri au început să construiască vile prin apropiere.
Pentru vizitatorii tot mai numeroși ai stațiunii au început să se ridice hoteluri (hotelul Caraiman, în 1881), apoi locuri de distracție și petreceri (Cazinoul, în 1912).
În urmă cu 7-8 decenii au fost descoperite izvoare de ape minerale la Piscul Câinelui, sub muntele Șagu și la Valea Rea. Apele acestor izvoare au o mare valoare terapeutică, asemănătoare celor de la Căciulata, fiind indicate în bolile aparatului digestiv, în afecțiuni hepatobiliare, afecțiuni ale căilor urinare, precum și sub formă de inhalații, în catarele cronice ale căilor respiratorii.
Castelul Peleș este, de departe, unul dintre cele mai valoroase obiective turistice ale orașului Sinaia. Construit între anii 1875-1883, în stilul renașterii germane de sud, cu elemente ale stilului gotic, din cărămidă, lemn, piatră și marmură, castelul are un turn central de 66 m înălțime și este compus din 160 de camere. În interior se îmbină elemente de baroc german, de renaștere italiană, renaștere engleză, rococo francez, stil hispano-maur, etc.
Adăpostește adevărate comori de artă: vitralii și lambriuri, tapiserii și mobilier de diverse stiluri, picturi celebre ale unor artiști de mare valoare ca Tiepolo, Cornelis de Wael, O’Connel, August Becken, Hugen Verboeckhoven, lucrări din școala lui Rubens sau a lui Correggio, obiecte rare, statui și sculpturi, în lemn și fildeș, covoare orientale, panoplii, armuri și arme cu gravuri și nestemate, etc.
Holul de onoare, sălile de arme, cabinetul de lucru, sala de bibliotecă, sala de consiliu, sala de muzică, sala coloanelor sau a oglinzilor, sufrageria, sala maură, salonul francez, salonul turcesc, sala de teatru – au fost ani de zile încăperile care au reținut cel mai mult atenția vizitatorilor.
La câteva sute de metri mai sus de Peleș se află castelul Pelișor, construit între anii 1899-1903, tot în stilul renașterii, compus din 70 de camere. O altă clădire, Foișorul, cuprinzând 42 de camere, a fost casa de vânătoare. Parcul castelului (6 ha) este opera lui Knechtel, fost grădinar șef al împăratului Maximilian.
Amenajat în terase, în stilul renașterii italiene din sec. al XVI-lea și al parcurilor engleze, el asigură armonios trecerea către frumusețile naturii sălbatice ale munților care se ridică brusc deasupra întregului complex al Peleșului.
Despre cum s-a construit castelul Peleș, Carmen Sylva (regina Elisabeta) scria în jurnalul ei: „Erau italieni zidari, români pentru terasamente, țigani salahori. Albanezii și grecii lucrau în cariere, nemții și ungurii ca dulgheri. Turcii ardeau cărămida. Erau meseriași polonezi și cioplitori în piatră cehi. Francezii desenau, englezii măsurau, astfel că pe șantier se întâlneau sute de costume naționale și se vorbeau 14 limbi, se cânta, se certau și se înjurau în toate dialectele și pe toate tonurile, era un amestec nostim și zgomotos de oameni, de cai, de boi și de bivoli”.
Poate că tocmai de aceea, datorită acestei sforțări și lucrări babiloniene, să fi ieșit acestă armonioasă unitate în diversitate ce dă farmecul inegalabil al castelelor Peleș și Pelișor, fala stațiunii Sinaia și a Văii Prahovei, așa cum dă Franței tuturor candorilor castelele de pe Valea Loarei.
