Păzit cu străjnicie de înalturile împădurite ale munților Cozla, Pietricica, Cernegura și Cârloman, binecuvântat de apele râurilor Bistrița și Cuejdi, orașul Piatra Neamț a fost supranumit încă din vechime Sinaia Moldovei. Asta poate și pentru că, având o climă temperat-continentală, cu veri scurte, răcoroase și plăcute, cu toamne aurii, lungi și senine, cu ierni molcome fără geruri năprasnice și omăt din abundență, urbea a fost considerată ca fiind o stațiune de odihnă. Dar, peste toate, cei din Piatra Neamț se mândresc cu faptul că însuși Ștefan cel Mare și-a plecat fruntea încoronată și și-a îndoit umil și smerit genunchii, închinându-se la icoanele din biserica ridicată de el aici.
De regulă, orașele de la munte au un ascendent față de cele de la șes. Pe când cele de la șes sunt prăfuite, anoste și banale, cele de la munte au ceva din semeția brazilor, respirând aerul tare al înălțimilor și definindu-se arhitectural nu prin scheme urbane, trasate rigid la planșeta institutelor de proiectări, ci prin elemente ce s-au integrat complet în stilurile recunoscute ale vremii. Înconjurat de munți, cu înălțimi medii de 650 m, orașul Piatra Neamț e ascuns ca într-o găleată enormă. O dată pătruns însă, nu te simți deloc prizonierul său, ci ești liber ca un Robinson Crusoe poposit pe o insulă neexplorată.
În mare, orașul arată ca altele: blocuri, vile străzi, parcuri. Diferența o face însă centrul. Pe mai puțin de un kilometru pătrat, inima urbei bate neîntrerupt de 600 de ani, schimbând generații după generații. E locul unde Ștefan cel Mare a ridicat o biserică impozantă și o clopotniță de 19 m înălțime. Ce e drept, descoperirile din localitățile Izvoare, Văleni și Bâtca Doamnei dovedesc că pe teritoriul de azi al municipiului Piatra Neamț a existat o intensă viață neolitică (mileniile VI-II î.Hr.). La rândul lor, vestigiile aparținând civilizației geto-dacice atestă prezența unei puternice așezări: Petrodava.
Însă, cea mai glorioasă perioadă din viața municipiului se suprapune domniei lui Ștefan cel Mare, perioadă în care aici se înalță o Curte Domnească, Biserica și Turnul-clopotniță, care supraviețuiesc și astăzi, conferind orașului Piatra Neamț aerul măreției istorice. În părculețul cu alei pietruite și sălcii plângătoare, pe o ridicătură de pământ, biserica „Sf. Ioan”, ridicată de Ștefan cel Mare, este și astăzi „funcțională”. La orice oră a zilei intră și ies pe ușile deschise toți acei ce vor să aprindă o lumânare ori să facă o rugăciune către Cel de Sus.
La doi pași, Turnul cu ceas (ceasul fiind montat mult mai târziu, după ridicarea sa de către același Stefan) poate fi vizitat cu preț de intrare. Se spune că în zilele senine, din vârful său, se poate vedea Ceahlăul. Tot în același perimetru se află și Muzeul de Artă, ce deține o bogată colecție de lucrări de pictură, grafică, sculptură și tapiserie, semnate de artiști români renumiți (Aurel Băieșu, I. Țuculescu, N. Tonitza, D. Ghiață etc.), și Muzeul de Etnografie ce reunește veșminte, podoabe, obiecte de folosință casnică și unelte specifice zonei nemțene.
Tot aproape, se află Curtea Domnească, fiind situată la limita sudică a platoului pe care este construită clădirea Liceului „Petru Rareș”, una dintre cele mai importante instituții de învățământ ale orașului. Muzeul de Științe Naturale păstrează o colecție de pești fosili, unică în lume, dar și exponate rare din flora și fanuna muntelui Ceahlău. Mai merită vizitate Biserica din lemn „Schimbarea la față” Văleni – monument istoric și de arhitectură, ctitorie a lui Petru Rareș, refăcută de Lăpușneanu; Schitul Cozla – biserică din lemn, ridicată de pusnicul Vasile, în stil popular, ornamentată cu sculpturi de artă în interior și exterior; Sinagoga din lemn – construită în 1766; Casa Elena Cuza – locul unde și-a petrecut ultimii ani ai vieții Elena Doamna, soția domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
Ai vizitat atâtea și pleci din Piatra Neamț cu sentimentul că aventura abia începe. Ademenit de gând, îți dai seama că mânăstirile ținutului sunt tot atâtea permanente ispite. Cu Dumnezeu, înainte!
