De-a lungul vremii, prima ctitorie a lui Ștefan cel Mare, mănăstirea Putna, a trecut prin grele și multe încercări, împrumutând parcă ceva din destinul de luptător al ziditorului ei. Arsă, distrusă de cazaci, avariată de cutremure, mănăstirea a rămas în picioare înfruntând timpul, stând dârză în „calea răotăților”, așa cum însuși neamul românesc a făcut-o.
Poate și din această cauză, considerată un fel de simbol național, aici a fost locul de desfășurare a numeroase serbări comemorative, ba chiar acum 3-4 decenii devenise un loc îndrăgit de poetul Adrian Păunescu pentru organizarea a multor manifestări culturale.
Ca așezare, Putna este o comună în județul Suceava, situată între dealurile subcarpatice împădurite, pe valea Putnei. Fala localității este însă mănăstirea Putna, cea dintâi ctitorie a lui Ștefan cel Mare. Zidirea ei a început la 4 iunie 1466 și s-a terminat la 1469, urmând a fi sfințită în 1470.
Celelalte construcții – incinta, turnul de la intrare și restul fortificațiilor au fost terminate în 1481. Căzând pradă unui cumplit incendiu, în 1484, mănăstirea a fost refăcută de ctitor în 1498. Distrusă apoi de cazaci, biserica a fost reconstruită de voievodul Gheorghe Ștefan (1654), iar restul lucrărilor terminate sub domnia lui Istrate Dabija (1662).
În 1739 suferind din nou distrugeri în urma unui cutremur puternic, a fost restaurată prin grija mitropolitului Iacob Putneanul (1756-1760). În sfârșit, în anul 1902, a făcut o restaurare arhitectul Romstorfer, care a refăcut acoperișul, a adăugat partea îngustă care prelungește turla, s.a.
Biserica, impunătoare, este de plan treflat, cu turlă pe naos, fiind alcătuită din pridvor închis, pronaos, cameră a mormintelor, naos și altar. Din vechile fortificații ale mănăstirii se păstrează turnul zis „al tezaurului”, așezat în colțul de sud-vest al incintei, terminat la 1 mai 1481 (cum arată inscripția de pe el). Pe turn se vede stema cu cap de zimbru, cu steaua și semiluna și cu o rozetă în patru lobi.
Mănăstirea Putna a fost un important centru cultural-artistic, aici funcționând un atelier de caligrafi și miniaturiști, precum și unul de broderie. Pe lângă lucrările scrise și pictate artistic pentru nevoile diverselor biserici, aici era organizată o adevărată școală pentru pregătirea de pictori-zugravi de biserici.
Această școală a creat stilul caracteristic al picturii bisericești din epoca lui Ștefan cel Mare și Petru Rareș. Mănăstirea Putna a fost, de la început, concepută ca să devină gropniță domnească, fiind una dintre marile necropole domnești din Moldova.
Aici, în biserica mănăstirii Putna, a fost depus sub piatra de mormânt marele voievod și marele ctitor Ștefan cel Mare, în ziua de 2 iulie 1504. Mai înainte de moartea lui, aici a fost înmormântat mitropolitul Teoctist (1478), în fața căruia Ștefan a depus jurământul ca domn al Țării Moldovei.
La 1871, după împlinirea a 400 de ani de la sfințirea bisericii, s-a organizat la Putna o serbare. Atunci s-au adunat aici studenți și tineri din toate colțurile țării, între care se aflau Mihai Eminescu și Ciprian Porumbescu.
La 15/27 august 1871, Ion Slavici a fost acela, care printr-o cuvântare, a deschis serbarea la Putna. Adunarea studenților s-a ținut în trapeză, care există și astăzi. În grădinița cu flori a bisericii se află un bust al lui Eminescu. În vremea comunistă biserica a fost total renovată.
Privind din incinta mănăstirii spre miazăzi, pe deal, se vede o cruce. Trecând pârâul și urcând la ea, pe „Dealul Crucii”, ni se înfățișează ce mai frumoasă priveliște asupra întregii mănăstiri și a așezării de la Putna.
După legendă, acolo ar fi încordat Ștefan arcul și unde a căzut săgeata a construit altarul mănăstirii. De la mănăstire spre răsărit, deasupra pârâului, se află scobită în piatră chilia lui Daniil Sihastru.
Tot la Putna se află o biserică din lemn, provenită din satul Volovăț. Biserica, potrivit cronicii lui Nicolae Costin, a fost mutată de Ștefan cel Mare de la Volovăț la Putna. După legenda transmisă de Costin, aceasta ar fi cea mai veche biserică de lemn (o ctitorie a lui Dragoș Vodă, 1351-1353).
