Nu ştiu ca la noi, în zona montană, să mai fie staţiuni atât de apropiate de un mare oraş, aşa cum este Oradea. Ce dulce răsfăţ pe locuitorii acestuia că pot lesne evada din urbe în fiecare zi, dacă doresc! Pentru că Felix şi 1 Mai nu sunt doar staţiuni balneoclimaterice, ci şi oaze de recreere.
Te-ai săturat peste zi de aglomeraţie, poluare şi stres? Dai o fugă la băi! Căci altceva e să stai la o terasă în staţiune, la aer curat, şi cu totul altceva la o terasă aşezată pe asfalt, încinsă de soarele dogoritor. Asta în ce-i priveşte pe locuitorii Oradei.
Dar staţiunile sunt populate în primul rând de cei veniţi pentru tratament, fie că sunt din ţară, fie de peste hotare. Când vii dinspre Oradea, cea care intră prima în câmpul vizual este Felix. Aşezată pe o ridicătură de deal, staţiunea se vede de departe, graţie hotelurilor înalte, răsărite ici-colo printre arborii falcici din jur.
Căci masa verde domină totul, hotelurile nu fac decât să puncteze locul: aici este o staţiune! Când ajungi, parcul este cel mai la îndemână. După bogăţia de arbori umbroşi, ce lasă loc doar clădirilor, lacului cu nuferi şi aleilor înguste, ai zice că parcul în sine este o prelungire lină a dealului Crai, că fagii şi stejarii acestuia s-au furişat pe lângă hoteluri, să beneficieze de tratament gratuit. Ajuns în parc, opţiunile sunt în funcţie de starea de spirit sau de scopul prestabilit.
Dacă eşti însetat, bei o bere la una din multele terase ce se înşiră pe latura parcului dinspre ştranduri. Dacă eşti obosit sau vrei o ţâră de romantism, te plimbi agale printre alei, faci poze la minut la un fotograf uitat de vreme acolo sau faci tu însuţi poze la lacul încărcat de nuferi, ori, şopteşti vorbe siropoase la urechea docilă a iubitei.
Vrei o baie şi ai echipamentul necesar? Intri în ştrand, şi-n furnicarul de lume, ce-ţi aminteşte de viermuiala de pe Litoral, te înmoi în apa termală care nu te poate răcori, căci ea însăşi bolboroseşte la temperaturi înalte.
Uscat gata, poţi lua staţiunea la picior. Îmbucurător este faptul că fiind în permanenţă aglomerată dă senzaţia de staţiune vie, tumultoasă, mereu plină de surprize. Deşi una dintre ele ar fi aceea că, dacă te aştepţi ca Felixul să fie populat în majoritate de persoane de vârsta a treia, te înşeli!
Pensionari care să se strecoare ca nişte umbre pe aleile parcului sau să ceară cu voce uscată de bătrâneţe şi neputinţă comanda ospătarului? Tangouri şi valsuri seara în restaurante? Nici pomeneală! Bătrâni poate or fi, dar se pierd în mulţimea de tineri care dau tonul distracţiilor de peste zi şi mai ales nocturne.
Bazarul zumzăie cât e ziua de lungă de turişti ieşiţi la cumpărături, baruri, gogoşerii, patiserii, pizzerii, terase, restaurante, vuiesc de oameni dornici să consume şi să se distreze. Seara terasele sunt pline ochi, iar muzica necontenită se aude diferit, la fiecare locaţie, până dincolo de miezul nopţii.
Ei, dar când vine noaptea, omul trebuie să mai şi doarmă. Pentru asta există hoteluri de două şi trei stele (mai mereu ocupate de cei care vin cu bilete la tratament) sau cazare la pensiuni.
Şi ultimele sunt de preferat, căci, pe lângă condiţiile chiar mai bune decât la hotel, la pensiune te simţi ca acasă. Şi având o ofertă atât de generoasă dată de mama natură, locuitorii din Felix ( cei care s-au născut şi au trăit aici) nu s-au lăsat mai prejos şi au ridicat pensiuni care fac cinste staţiunii.
Elegante, clădite cu bun gust, dau o altă intimitate şi creează o altă stare de spirit pentru cei ce se cazează aici, chiar dacă tratamentul ar trebui să şi-l facă ambulatoriu. Căci cei care vin la Felix (exceptându-i pe orădeni), vin în primul rând să-şi caute dee sănătate. Şi staţiunea este renumită pentru apele ei vindicative.
