Ministrul Justiției, Raluca Prună, a mărturisit că a fost nevoită să lucreze cu directorul Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), Claudiu Bejan.
"Mă gândesc așa, că dacă în țara românească avem niște reguli, trebuie să le respectăm. Eu aveam o regulă care îmi spune clar cum anume pot să demit pe cineva dintr-o funcție de conducere. Și când cineva este evaluat ca excepțional, nu aveam motive să-l demit pe domnul Bejan. Fusese evaluat de predecesorul meu ca excepțional, pentru 10 luni și jumătate de mandat. Eu puteam să-i dau zero, ceea ce n-ar fi reflectat... că ceva totuși a făcut și pe durata mandatului meu. Dar și dacă i-aș fi dat zero, aritmetic îmi dădea excepțional și m-am gândit că nu pot să încalc această regulă. Deci, ori schimb regula, și atunci fac o regulă discreționară în care fiecare ministru care vine, indiferent de evaluare, demite pe cine vrea, dar eu cred că e o regulă periculoasă, fie mi-am spus că trebuie să lucrez cu domnul Bejan. Și eu cred că am putut lucra cu domnul Bejan", a declarat Prună la sediul Ministerului Justiției.