Un tânăr în vârstă de 19 ani a furat un autobuz dintr-o stație din Ploiești. Pe un pod, șoferul a pierdut controlul volanului, lovind mai multe parapete.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, Raluca Brezeanu, din primele cercetări s-a stabilit că autobuzul, în care nu se aflau călători, a fost sustras dintr-o stație din zona de sud a Ploieștiului de tânărul de 19 ani, în cauză fiind întocmit dosar de cercetare penală.
Potrivit reprezentanților Transport Călători Express SA, societate care asigură transportul în comun în Ploiești, autobuzul avariat aparține acestei societăți și se pare că șoferul autovehiculului coborâse într-o pauză, lăsând cheile în contact și ușa deschisă. Șoferul autobuzului va fi sancționat de conducerea societății.