Ancheta va trebui să stabilească de ce așa-zisele ”dispozitive de invalidare” au fost autorizate pentru a fi instalate pe milioane de mașini, de ce Comisia Europeană și statele membre nu au determinat respectarea legislației europene în materie de emisii de noxe și de ce testele care prezintă condițiile de conducere reale nu au fost introduse în timp util.
Guy Verhofstadt, președintele Alianței Democraților și Liberalilor pentru Europa (ALDE), a declarat că ”nimic nu trebuie precupețit în lupta pentru descoperirea adevărului privind acest scandal în materie de sănătate publică și mediu. Cineva trebuie să își asume responsabilitățile”, potrivit unui comunicat al ALDE remis site-ului mariustuca.ro.
Din comisie vor face parte cinci membri și patru membri supleanți.
Volkswagen face obiectul unor investigații în mai multe țări, după ce a recunoscut că în perioada 2005 — 2015 a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial (dintre care 500.000 în SUA) cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.