Trei ani după ce a impresionat lumea prin mobilizarea spontană în sprijinul ucrainenilor fugiți din calea războiului, Polonia se confruntă cu o răcire semnificativă a atitudinilor publice. Sprijinul necondiționat de odinioară este înlocuit treptat de oboseală socială, tensiuni istorice și discurs politic tot mai dur împotriva migrației. Deși refugiații contribuie la economie și ocupă locuri de muncă esențiale, tot mai mulți polonezi își exprimă rezervele, iar integrarea se dovedește un proces dificil într-o societate divizată între compasiune și resentiment, scrie Le Figaro.
În februarie 2022, societatea civilă poloneză impresiona întreaga lume, organizând spontan convoaie umanitare la frontieră. Trei ani mai târziu, țara se confruntă cu provocarea integrării.
„Dacă nu era războiul, n-am fi fost aici…”, oftează Vladyslav, în timp ce aranjează raftul cu dulciuri din supermarketul în care lucrează. Sosit în Polonia în august 2022 pentru a scăpa de serviciul militar obligatoriu din țara sa, acest refugiat ucrainean își amintește „de acel director de spital care i-a cerut unei prietene să vorbească poloneză, nu ucraineană, în sala de așteptare” și recunoaște că sora lui este uneori „ignorată de colegii de la universitate din cauza accentului său”. Cazurile nu sunt izolate: un ucrainean din trei spune că a fost confruntat cu o atitudine de superioritate din partea polonezilor.
Entuziasmul solidarității declanșate după invazia rusă pare astăzi un ecou îndepărtat. În februarie 2022, civilii polonezi au organizat spontan ajutoare la graniță, au primit refugiați în gări și au găzduit familii. Trei ani mai târziu, Polonia, care găzduiește aproape un milion de refugiați, se confruntă cu realitatea integrării: 38% dintre polonezi declară că resimt aversiune față de ucraineni, iar doar 30% au o imagine pozitivă despre aceștia – o scădere de 10 puncte față de anul precedent și de 21 de puncte față de 2023.
„Pentru refugiații ajunși în 2022, șocul este uriaș”, recunoaște Oleksandr Pestrykov, membru al Casei Ucrainene din Varșovia. Tânărul de 30 și ceva de ani, stabilit în Polonia din 2018 pentru a-și face doctoratul, preferă totuși să nu dramatizeze: „Adevărul e că ne așteptam ca oboseala solidarității să apară mult mai devreme.”
Stereotipuri persistente
Relația polono-ucraineană se bazează pe o apropiere culturală reală între cele două popoare, consolidată de peste un deceniu de migrație economică spre Polonia și de o unitate exemplară în fața amenințării Kremlinului. Cu toate acestea, persistă stereotipuri adânc înrădăcinate, iar un trecut istoric dureros continuă să bântuie prezentul. Masacrele din Volînia - o operațiune de epurare etnică menită să pregătească apariția unui stat ucrainean independent - au costat viața a zeci de mii de polonezi între 1942 și 1944. Acest episod, comemorat pe 13 iulie, rămâne un punct sensibil al tensiunilor: exhumarea victimelor a început abia în aprilie, după ani de presiuni din partea Varșoviei. „Acum câteva luni, auzindu-mă vorbind ucraineană, niște trecători mi-au spus că își amintesc ce s-a întâmplat acum un secol”, povestește cu amărăciune Dima, 23 de ani, barman în Wroclaw.
Mai larg, înăsprirea discursului politic privind migrația este privită cu neliniște de comunitatea ucraineană, cea mai numeroasă comunitate străină din țară. În campania prezidențială pe care a câștigat-o, suveranistul Karol Nawrocki - care își va prelua mandatul pe 6 august - promitea că va „acorda prioritate polonezilor la programările medicale”. Însă „pentru fiecare 1 zlot plătit ucrainenilor sub formă de alocații familiale, 5,40 zloți se întorc la stat sub formă de taxe și contribuții”, amintește Mateusz Walewski, economist-șef la Bank Gospodarstwa Krajowego. Din punct de vedere economic, afluxul de ucraineni este o oportunitate pentru Polonia, o țară cu una dintre cele mai scăzute rate ale natalității din Uniunea Europeană și cu un deficit de forță de muncă.
Educația și formarea profesională sunt pârghii esențiale pentru a-i încuraja să rămână și pentru a pregăti viitorul, susțin experții. Deocamdată însă, programul guvernamental „Școală pentru toți”, menit să sprijine mai bine integrarea elevilor ucraineni în sistemul educațional, întârzie să fie adoptat. Dar pentru cei direct afectați, nu este loc de văicăreli: „Cel mai important pentru noi este ca bombele să nu cadă deasupra capetelor noastre”, spune cu gravitate Oleksandr Pestrykov.
