După un decembrie cald, am ajuns să avem şi în ianuarie temperaturi la fel de ridicate ca la sfârşitul anului trecut. Administraţia Naţională de Meteorologie a făcută publică o estimare a valorilor de temperatura şi precipitaţii pentru următoarele două săptămâni. Pentru iubitorii sporturilor de iarnă, veştile sunt destul de bune. La munte va fi frig, astfel că instalaţiile care produc zăpadă artificială vor putea funcţiona. În plus, vor fi destule zile cu ninsori.
În zona montană, în această săptămână vremea se va răci accentuat. Astfel, la începutul intervalului vor fi valori medii diurne de 6-7 grade şi nocturne de aproximativ 0 grade, iar pe 18 şi 19 ianuarie se vor înregistra -12 grade ziua şi -18 grade noaptea. Apoi, regimul termic va marca o creştere treptată, astfel încât, la sfârşitul intervalului de prognoză, media temperaturilor maxime va fi de -6...-4 grade şi a celor minime se va situa în jurul a -12 grade. În prima zi se vor semnala precipitaţii sub formă de ploaie şi lapoviţă, apoi va ninge, cu o probabilitate mai mare şi mai abundent, în intervalele 11-14 ianuarie, respectiv 15-18 ianuarie.
BANAT. Valorile termice diurne vor fi în scădere treptată până în jurul datei de 18 ianuarie, dar totuşi, în prima parte a intervalului, vremea se va menţine caldă, cu medii ale maximelor de 11...13 grade. Spre sfârşitul primei săptămâni, vremea va deveni rece, cu o medie a temperaturilor diurne în jurul valorii de -4 grade, iar în a doua săptămână, valorile termice vor creşte uşor, se vor apropia de cele normale specifice perioadei, iar media regională se va situa în jurul a 0 grade. Şi minimele termice vor fi în scădere, în prima săptămâna de la medii de 4-6 grade, până la valori situate, în medie, în jurul a -9 grade. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, minimele nocturne se vor încadra între -12 şi -8 grade. Temporar vor fi precipitaţii mai ales în primele zile ale intervalului, precum şi în jurul datei de 15 ianuarie. Până pe 13 ianuarie va ploua, apoi treptat vor predomina ninsorile.
CRIŞANA. Până spre mijlocul primei săptămâni de prognoză vremea se va menţine caldă, cu o medie a maximelor situată în jurul valorii de 8 grade. Apoi, temperaturile vor scădea semnificativ, astfel încât, injurul datei de 17 ianuarie, media regională va fi de -6...-4 grade. În a doua săptămână, valorile termice diurne vor creşte uşor, se vor apropia de cele normale specifice perioadei, iar media maximelor se va situa în jurul valorii de -2 grade. Temperaturile minime vor fi în scădere semnificativă până la începutul celei de-a doua săptămâni, de la valori de 2-4 grade, până la -12...-10 grade, în medie. Spre sfârşitul intervalului vor fi temperaturi nocturne situate în jurul a -8 grade. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi ridicată în fiecare zi. La început va ploua, în jurul datei de 15 ianuarie precipitaţiile vor fi mixte, apoi, trecător, va ninge slab.
TRANSILVANIA. La începutul intervalului de prognoză vremea se va menţine caldă pentru această perioadă a anului, deşi temperatura aerului va scădea uşor de la o zi la altă. Valorile maxime diurne vor coborî de la 9-10 grade în prima zi, spre 2 grade în 14 şi 15 ianuarie, pentru ca ulterior procesul de răcire să se accentueze, iar în intervalul 17 – 21 ianuarie nu se vor mai depăşi -7...-6 grade la amiază, media pe întreagă regiune. Ulterior, maximele vor creşte treptat, spre valori normale pentru ultima decadă a lunii ianuarie, de aproximativ -2 grade. Temperaturile nocturne vor avea o evoluţie asemănătoare, fiind în scădere de la 2-3 grade în primele nopţi, spre -15 grade în jurul datei de 19 ianuarie, pentru ca apoi să crească treptat, până la -10 grade, în medie, în ultima noapte. În primele două zile ale intervalului de prognoză vor predomina ploile, apoi vor fi precipitaţii mixte, iar după data de 15 ianuarie va ninge local şi temporar, dar mai important cantitativ în jurul datelor de 15 şi 19 ianuarie.
MARAMUREŞ. Până pe 15 ianuarie, media valorilor termice diurne se va menţine pozitivă, dar va fi în scădere de la 7-8 grade, spre 1-2 grade. După această dată , vremea va deveni rece, cu medii ale maximelor, la începutul celei de-a doua săptămâni, de -8...-6 grade. Apoi, deşi valorile termice diurne vor creşte uşor, la sfârşitul intervalului media acestora nu va depăşi -2 grade. Temperaturile minime vor scădea semnificativ până la începutul celei de-a două săptămâni, de la 2-4 grade, până la -14...-12 grade, în medie. Spre sfârşitul intervalului media valorilor minimelor se va situa în jurul a -10 grade. Temporar se vor semnala precipitaţii, mai ales în prima săptămână . În primele două zile va ploua, izolat mai însemnat cantitativ. Apoi, odată cu răcirea vremii, vor predomină ninsorile, slabe cantitativ.
MOLDOVA. În primele două zile ale intervalului de prognoză, vremea se va menţine caldă pentru această dată, cu o medie a temperaturilor maxime de 9-10 grade, în timp ce media minimelor la scara întregii regiuni, pozitivă, va fi de 1-3 grade. Ulterior, regimul termic va marca o scădere treptată, astfel încât, în intervalul 17 – 19 ianuarie, maximele diurne nu vor mai depăşi -8...-6 grade, iar minimele nocturne vor fi de -13...-12 grade. După această dată şi până la sfârşitul celor două săptămâni de prognoză, temperaturile vor creşte spre valori apropiate de cele climatologic normale, de 0 grade ziua şi aproximativ -8 grade noaptea, în medie. Probabilitatea pentru precipitaţii mixte va fi mai mare în intervalul 15 – 17 ianuarie, apoi va ninge pe arii mai restrânse.
DOBROGEA. În primele zile ale perioadei de prognoză vremea va fi mult mai caldă decât în mod obişnuit la această dată, cu o medie a temperaturilor maxime de 12-13 grade şi a celor minime de 4-6 grade. După 13 ianuarie, va avea loc un proces de răcire, astfel încât, în jurul datei de 19 ianuarie, vremea va deveni rece, cu valori diurne ce nu vor mai depăşi, în medie, -5...-4 grade şi temperaturi nocturne de aproximativ -9 grade. Apoi regimul termic va creşte uşor şi treptat, spre valori apropiate de cele normale climatologic la sfârşitul intervalului de prognoză, când se vor înregistra, în medie, 0 grade ziua şi -6 grade noaptea. Probabilitatea pentru precipitaţii, mixte la început, apoi predominant ninsori, va creşte din dată de 15 ianuarie, iar în intervalul 15-18 ianuarie cantităţile de apă vor fi mai însemnate.
MUNTENIA. Vremea va fi deosebit de caldă în primele două zile ale intervalului, cu maxime de 12-14 grade şi minime de 4-6 grade, apoi va intra într-un proces de răcire accentuată, astfel încât, în jurul datei de 18 ianuarie, mediile diurne vor fi de aproximativ -5 grade, iar cele nocturne de -9 grade. După această dată , tendinţa va fi de încălzire treptată, iar la sfârşitul intervalului de prognoză valorile termice se vor apropia de cele normale din punct de vedere climatologic: în jur de 0 grade ziua şi -6...-4 grade noaptea. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor, ploi la început, apoi predominant ninsori, va fi mai mare în intervalul 15-19 ianuarie.
OLTENIA. În primele zile ale ale intervalului va fi mult mai cald decât în mod obişnuit la această dată, iar media temperaturilor maxime va fi de 9-11 grade şi a celor minime de 2-3 grade. Începând cu dată de 13 ianuarie, vremea va intra într-un proces de răcire, iar în intervalul 18-21 ianuarie, când va fi cel mai frig, valorile diurne nu vor mai depăşi, în medie, -4...-3 grade, iar cele nocturne vor coborî uşor sub -10 grade. Apoi, până la sfârşitul intervalului de prognoză, regimul termic va creşte treptat, spre valori apropiate de cele normale climatologic în a două decadă a lunii ianuarie, şi se vor înregistra, în medie, 0 grade ziua şi -8 grade noaptea. Vor fi posibile precipitaţii aproape în fiecare zi, dar cu o probabilitate mai mare în intervalul 15-20 ianuarie, atunci când vor predomina ninsorile.