El a fost arestat de FBI la 1 Decembrie, pe aeroportul internaţional San Francisco, când venea de la New York. Arestarea lui Dumitru Martin a avut loc după 17 luni de investigaţii în care FBI a folosit agenţi sub acoperire.
Într-o declaraţie dată sub jurământ, agentul FBI Matthew Young a spus că mita a fost dată pentru acordarea unui contract pe 5 ani firmei lui Martin, Polaris, privind containere de transport şi depozitare pentru forţele militare americane de la baza Mihail Kogălniceanu.
Acum trei luni, firma Polaris a dat ultima tranşă, de 100.000 de dolari, din mita de 1 milion de dolari unui membru al comandamentului de la Travis Air Force Base şi care colabora cu FBI, după cum se arată într-o plângere penală şi în declaraţia agentului FBI.
Polaris a virat banii în septembrie într-un cont deschis de FBI, folosit ulterior ca probă, a mai spus Young. “Am început anchetarea familiei Martin şi a altora în iulie 2014”, a spus agentul FBI în declaraţie, fără a preciza ce anumei-a stârnit interesul în cazul Martin. El a mai spus că în timpul anchetei, a fost înştiinţat că Polaris este anchetată şi în România pentru corupţie şi dare de mită unor reprezentanţi ai statului şi administraţiei locale.
Martin a compărut prima dată în faţa unui judecător federal la 2 decembrie, după care a fost transportat şi ţinut în arest în Sacramento. El a fost dus din nou în faţa judecătorului miercuri şi joi la audierile pentru cauţiune. Procurorul adjunct federal, Todd Pickles, a susţinut ca Martin să fie deţinut fără cauţiune, în timp ce avocatul apărării, John Balazs, a cerut eliberarea acestuia pe cauţiune, în condiţii stricte. Audierile vor continua luni.
Conform mediafax.ro, Dumitru Martin este fratele fostului prefect al judeţului Constanţa din perioada 2002 – 2005 Gheorghe Martin şi unchiul deputatului PSD Eduard Martin. Familia Martin deţine societatea Polaris M Holding, care se ocupă de serviciul de salubrizare în municipiul Constanţa din 1998. Polaris M Holding are contracte de salubrizare şi în alte oraşe din ţară, între care Arad, Târgu Jiu, Eforie, Năvodari, Mangalia, Alexandria, Roşiori de Vede, Turnu Măgurele, Videle, Zimnicea, Alba Iulia, Bumbeşti-Jiu, Slobozia, dar şi cu Consiliul Judeţean Timiş
Deputatul Eduard Martin, asociat al SC Polaris M Holding S.R.L, a fost trimis în judecată de procurorii DNA, miercuri, fiind suspectat că i-ar fi dat mită opt milioane de euro fostului primar din Constanţa Radu Mazăre, în vederea facilitării emiterii unor documente şi înlesnirii câştigării unei licitaţii sau încheierea unor contracte.