Părintele Florin Danu din Teleorman a dus în tabără pe litoral 57 de copii. Peste 95% dintre ei nu văzuseră niciodată marea, informează basilica.ro.
Clericul este preot paroh în Parohia Lada din Episcopia Alexandriei şi Teleormanului şi este recunoscut pentru acţiunile sale de amploare prin care vine în ajutorul semenilor.
Tabăra pe litoral este cea mai recentă dintre acestea, fiind organizată pentru al patrulea an consecutiv.
În perioada 23-27 iulie, tinerii, care provin din familii cu resurse materiale reduse, au posibilitatea de a se bucura de mare aşa cum nu au făcut-o niciodată în viaţa lor.
Tinerii au vârste cuprinse între 3 şi 18 ani şi sunt însoţiţi de cinci părinţi ai unora dintre ei.
Toată această vacanţă costă în jur de 30.000 lei şi a fost posibiliă mulţumită unui sponsor care este alături de activitățile Asociației Mana Cerească, administrată de Părintele Florin Danu.
Zilele acestea, tinerii merg la plajă în staţiunea Costineşti, desfăşoară diferite activităţi în locaţiile de cazare, vizitează Satul de Vacanţă ş.a.
Duminică, 26 iulie, ei vor participa la Sfânta Liturghie în biserica din Costineşti pentru a se ruga şi aduce mulţumire Domnului pentru clipele minunate petrecute pe litoralul românesc.
Foto credit: Facebook / Părintele Florin Danu