Premierul Sorin Grindeanu a afirmat duminică, referindu-se la protestele care au loc în țară, că respectă opiniile argumentate.
„E un drept legal să protestezi în România, atât timp cât nu deranjezi pe alții. Respect această opinie a cetățenilor”, a declarat premierul Sorin Grindeanu, la Antena 3.
În acest context, premierul a precizat că a urmărit opiniile reieșite din aceste proteste. „Multe dintre opinii au avut distorsiuni, pentru că a contat sursa sau modul în care au fost prezentate”, a opinat premierul. „Eu cred în libertatea de expresie, dar această libertate trebuie să fie însoțită de bun-simț. Nu cred în jigniri(...). Am urmărit tot ce s-a întâmplat și ce s-a strigat(...). Pentru mine a fost o surpriză neplăcută prezența președintelui în stradă, săptămâna trecută”, a adăugat premierul.
Protestatarii din Capitală au ajuns la sediul Guvernului, însă șirul de manifestanți, în jur de 50.000, se întinde de la Piața Universității. Și bulevardul Magheru este blocat. Proteste se desfășoară și în alte orașe, numărul participanților ridicându-se, în țară, la peste 90.000 de persoane, potrivit agerpres.ro.
Aceștia s-au întâlnit mai întâi în Piața Universității, începând cu ora 17,00, apoi au pornit în marș spre Piața Unirii și Piața Constituției, unde au făcut scurte opriri la Consiliul Național al Audiovizualului, Palatul Parlamentului și Ministerul Justiției, după care au revenit la Piața Universității.
Aceștia poartă pancarte și strigă lozinci prin care critică promovarea de către Guvern a proiectelor de ordonanță de urgență în domeniul Justiției.
Nu au fost înregistrate incidente, conform forțelor de ordine.
Prremierul Sorin Grindeanu a declarat, referindu-se la graţiere şi modificarea Codurilor, că ministrul Justiţiei trebuie să vină cu propunerea cea mai bună. „Nu doar graţierea rezolvă problema. Graţierea trebuie însoţită de alte măsuri. Noi am prevăzut sume pentru dublarea alocaţiei pentru hrană”, a declarat Sorin Grindeanu.
„Aştept de la Ministerul Justiţiei, pentru că acum nu-mi e clar ce propun, să vină cu propunerea cea mai potrivită”, a adăugat el. „Mâine e o dezbatere publică. I-am cerut ministrului Justiţiei să-mi prezinte concluziile Ministerului Justiţiei pentru că vreau să ştiu poziţia titularului de filă. Asumat, vom alege soluţia cea mai bună”, a mai spus premierul României, duminică seară, la Antena 3.