Tribunalul Constanța a anulat, miercuri, contractul de vânzare-cumpărare a Palatului Reginei Maria din Mamaia, ceea ce înseamnă că judecătorii au decis ca monumentul să revină statului, potrivit info-sud-est.ro.
Ministerul Culturii a deschis acțiunea în instanță în urma campaniilor Info Sud-Est de mediatizare și informare asupra situației în care se află monumentul istoric și a faptului că acesta a fost vândut fără acordul statului.
Totodată, în urma anchetelor Info Sud-Est, procurorii DNA Constanța au deschis un dosar penal pe numele fostului primar Radu Mazăre pentru că ar fi vândut subevaluat curtea Palatului Regal din Mamaia, cu 23 de euro/mp, deși pe piața imobiliară a vremii, un metru pătrat din centrul stațiunii Mamaia se vindea cu prețuri cuprinse între 100 și 300 de euro.
Fostul primar Radu Mazăre a fost condamnat în primă instanță la 6 ani și jumătate cu executare. Instanța urmează să pronunțe o decizie definitivă.
În iulie anul trecut, Info Sud-Est a organizat o expoziție de trei zile în fața Palatului Reginei Maria din Mamaia, pentru a atrage atenția asupra stării avansate de degradare în care se află monumentul istoric și pentru a-i face cunoscută istoria în rândul turiștilor și localnicilor. Campania ”Palatul Reginei” a avut un impact de aproape 5.000 de persoane.
Mai multe, AICI.
Sursa foto: info-sud-est.ro