IICCMER cere urmărirea penală pentru crime împotriva umanităţii a fostului comandant al Penitenciarului Galaţi, colonelul în rezervă Marian Petrescu, şi a fostului locţiitor al Penitenciarului Galaţi, generalul maior în rezervă Marian Boştină. Cei doi s-ar face vinovaţi de moartea a 205 deţinuţi politic.
Directorul executiv al IICCMER, Radu Preda, a anunţat astăzi, într-o conferinţă de presă, că Marian Petrescu şi Marian Boştină sunt încă în viaţa, potrivit datelor de la evidenţa populaţiei, motiv pentru care Institutul a sesizat Parchetul pentru începerea urmăririi penale.
Potrivit lui Preda, tratamentul la care cei doi i-ar fi supus pe deţinuţi poate fi asimilat unui regim de exterminare.
Fostul comandant al Penitenciarului Galaţi, Marian Petrescu, este suspectat de moartea a 104 persoane, iar fostul locţiitor politic, de decesul a cel puţin 100 de oameni.
Sesizarea a fost înaintată pe baza unor mărturii care indică faptul că, în perioada în care cei doi au deţinut funcţii de conducere, deţinuţii politic au fost supuşi unui regim de detenţie extrem de dur, prin înfometare, sancţiuni disciplinare aplicate excesiv şi condiţii extrem de grele de muncă.