TOPUL judecătoarelor şpăgare. Au judecat cu buzunarul

16 Feb 2016 | scris de Mara Răducanu
TOPUL judecătoarelor şpăgare. Au judecat cu buzunarul

Judecătoarea Elena Poiană, vizată de perchezițiile efectuate astăzi ale procurorilor DNA la Sfântu Gheorghe, ar fi luat mită pentru a înlocui arestul preventiv cu controlul judiciar în cazul a doi bărbați cercetați pentru tâlhărie, au declarat potrivit agerpres.ro surse judiciare.

Conform acelorași surse, fapta ar fi fost comisă în luna august 2015, când Elena Poiană, în prezent președinte al Judecătoriei Sfântu Gheorghe, era judecător la Tribunalul Harghita.
Judecătoarea ar fi pretins și primit suma de 10.000 de lei de la rudele unuia dintre cei doi bărbați arestați. În schimbul banilor, ea a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar pentru ambii inculpați. Potrivit surselor, Elena Poiană le-ar fi spus celor care i-au dat banii că un avocat i-ar fi costat mai mult, iar rezultatul nu ar fi fost garantat, având în vedere că pentru fapte cu violență este greu să se obțină cercetarea sub control judiciar.

DNA a anunțat că sunt efectuate patru percheziții în județele Covasna, Brașov și Iași, dintre care una la o instituție publică, într-o cauză ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, comise în anul 2015.„În cursul zilei de 16 februarie 2016, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 4 locații situate în județele Covasna, Brașov și Iași, dintre care una reprezintă sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice'“, precizează DNA într-un comunicat.

 LOTUL JUDECĂTOARELOR ŞPĂGARE CARE L-AU SCOS BASMA CURATĂ PE DINEL STAICU

Cine nu-şi aminteşte de cazul judecătoarelor Veronica Cîrstoiu (n.r. -FOTO), Antonela Costache şi Viorica Dinu? Mai exact, completul judecătoarelor care l-au scos basma curată pe Dinel Staicu Procurorii DNA au stabilit că, în perioada august 2011-ianuarie 2012, Adriana Dascălu a pretins de la Dinel Staicu 2,5 milioane de euro, sumă redusă ulterior la două milioane de euro şi apoi la 1,5 milioane de euro, spunând că are influenţă asupra celor trei magistraţi din completul de la Curtea de Apel Bucureşti care judeca atunci contestaţia în anulare formulată de Staicu în dosarul fraudării BIR.

judecatoare spagare

Din completul care a judecat contestaţia în anulare au făcut parte Veronica Cîrstoiu, Dumitriţa Piciarcă şi Liliana Bădescu. Astfel, în urma înţelegerii cu Dinel Staicu, avocata Adriana Dascălu a primit, în luna ianuarie 2012, o primă tranşă de 1,2 milioane de euro şi a stabilit ca diferenţa de 300.000 de euro să îi fie dată după ce instanţa pronunţa admiterea contestaţiei în anulare, au notat judecătorii în motivarea deciziei de arestare a judecătoarei Veronica Cîrstoiu şi a fiului acesteia, Florin Cergan.

VIORICA DINU ŞI ANTONELA COSTACHE, ALT LOT DE JUDECĂTOARE ŞPĂGARE 

dinu si costache

Viorica Dinu şi Antonela Costache (n.r.- foto sus), alt lot de judecătoare şpăgare, au fost trimise în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), împreună cu alte 21 de persoane, în 5 iulie 2013. Judecătoarele Viorica Dinu şi Antonela Costache, judecate pentru luare de mită în vederea pronunţării unor soluţii favorabile în schimbul unor sume de bani, vor fi eliberate şi rămân în arest la domiciliu. În dosar a afost implicat şi un avocat, Daniel Petre, arestat şi el la domiciliu. 

Antonela Anemary Costache, judecător la Tribunalul Bucureşti - Secţia penală, în prezent suspendată din funcţie, a fost trimisă în judecată pentru constituire a unui grup infracţional organizat, luare de mită, trafic de influenţă, complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă şi alte trei infracţiuni informatice. Viorica Dinu, care şi-a dat demisia din funcţia de judecător la Secţia penală a Tribunalului Bucureşti, după ce a fost începută urmărirea penală în cazul ei, este judecată pentru constituire a unui grup infracţional organizat, cinci infracţiuni de trafic de influenţă, dintre care una în formă continuată şi trei infracţiuni de luare de mită.

În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată Marian Staicu, fratele lui Dinel Staicu (care a purtat numele Nuţu în perioada 8 martie 2011 - 09 aprilie 2013), avocatul Costel Daniel Petre, din Baroul Bucureşti, soţia acestuia, Daniela Petre, avocata lui Dinel Staicu, Ileana Alina Răducanu, şi soţul acesteia, Bogdan Marian Bobocel.

BANI ÎN SCHIMBUL TRAFICULUI DE INFLUENŢĂ

Alături de aceştia sunt judecaţi Sorin Vasilescu şi Iulia Neamţu, grefieri la Tribunalul Bucureşti, Angela Cîrlan, Leon Marius Neagu, Marian Vasile Tudor, Marian Catrin, Carmen Ionela Dăncuţă, Nicolae Petrişor, fost Duduianu, zis "Cristofor", Ştefan Mincă, zis "Rosovelt", Laurenţiu George Dinu, zis "Gore", Cornel Lucian Enculescu, Tony Viorel Iaparnicu, Dragoş Pandele şi Silviu Constantin Amza, Bogdan Petrică Bagoli şi Dragoş Dumitrescu.  Procurorii au arătat, în actul de sesizarea a instanţei, că Viorica Dinu şi Antonela Costache se foloseau de calitatea de magistrat pentru a promite pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti "dorite de mituitorii sau cumpărătorii de influenţă", în cazurile în care erau învestite să judece respectivele cauze penale.

Marian Staicu este acuzat că, în perioada august 2012 - februarie 2013, prin încercări repetate de corupere a magistraţilor, a urmărit să obţină la Tribunalul Bucureşti o soluţie definitivă de punere în libertate a fratelui său, Dinel Staicu, judecat în stare de arest preventiv pentru infracţiuni asimilate corupţiei.

La 14 ianuarie 2013, dosarul a fost repartizat la Secţia II-a penală a Tribunalului Bucureşti, la completul din care făceau parte judecătoarele Dinu şi Costache. Procurorii suţin că repartizarea a fost efectuată fraudulos de magistratul Antonela Costache, pe atunci preşedinte al Secţiei Secţiei a II-a penale, care a introdus şi a modificat în sistemul ECRIS date informatice (complexitate şi parametri de timp), "fără drept (cu depăşirea limitelor autorizării), astfel încât caracterul aleatoriu al distribuirii a fost eludat, iar dosarul a fost repartizat la singurul complet care devenea în acest fel eligibil".

 

 GEANINA TERCEANU A PACTIZAT PE 220.000 DE EURO MITĂ CU FRAŢII BECALI ŞI CU CRISTI BORCEA 

 

Geanina  Terceanu  (n.r.-FOTO )este judecătoarea care a pactizat, pe bani grei - bine, din declaraţiile dumneaei înţelegem că ea şi Cristi Borcea s-au plăcut- cu Borcea, Ioan şi Victor Becali în Dosarul Transferurilor. Mai exact, ea este acuzată că a cerut 220.000 de euro mită pentru a da o soluţie de achitare în acest dosar în care erau judecaţi grei din lumea fotbalului. Potrivit DNA, pe 24 februarie 2009, judecătorului Geanina Terceanu i-a fost repartizat spre soluţionare „Dosarul Tansferurilor“, cauza în care Cristian Borcea, Ioan si Victor Becali fuseseră trimişi în judecată alături de alţi conducători din fotbal pentru înşelaciune şi evaziune fiscală.  Pe 3 aprilie 2012, Geanina Terceanu a pronuntat in dosarul respectiv o hotarare de achitare fata de toti inculpatii in temeiul dispozitiilor art. 10 lit. a din Codul de procedura penala din anul 1968 - 'fapta nu exista'. Înalta Curte de Casatie şi Justitie a decis ca judecatorul Geanina Terceanu sa fie plasata in arest la domiciliu.  

„Din probele existente la dosarul cauzei a rezultat faptul ca - pentru a pronunta aceasta solutie de achitare - Geanina Terceanu a primit de la inculpatii Ioan si Victor Becali si de la suspectul Cristian Borcea in mai multe transe suma totala de 220.000 de euro, incepand cu aprilie 2009 si pana in mai 2012. Sumele de bani primite cu titlu de mita au fost remise magistratului de catre cele trei persoane fie personal, fie prin intermediar, in diferite locatii din Bucuresti si judetele Ilfov si Ialomita. In cursul anului 2009, o parte din banii primiti au fost folositi de Terceanu la achizitionarea unei locuinte", sustin procurorii.

geanina terceanu

 

În referatul intocmit de DNA, se arată că Geanina Terceanu a primit o tranşă de bani in timpul unui meci disputat pe stadionul Ghencea din Bucuresti si o alta la locuinta fratilor Ioan si Victor Becali din Pipera. Informatia apare in declaratia data in fata anchetatorilor de una dintre persoanele care au intermediat mita.  „Dupa o saptamana sau doua, am aranjat o intalnire intre Becali Ioan si judecatoarea Terceanu Geanina, la stadionul din Ghencea, la un meci de fotbal, disputat cred ca intre Steaua si Gloria Bistrita. (...) Am stat impreuna cu judecatoarea la loja, dupa care am fost sunat de catre Becali Ioan si mi-a cerut sa o conduc pe aceasta intr-un birou de la tribuna oficiala. Am condus-o pe judecatoare la acest birou, imprejurare in care, de fata cu mine, au inceput discutiile intre Becali Ioan si aceasta. (...) La sfarsitul acestei discutii, Becali Ioan i-a intins un plic cu 10.000 euro judecatoarei, iar aceasta mi-a zis mie sa ii iau eu pana iesim din stadion, motiv pentru care i-am luat de fata cu cei doi“, se arata in declaratie.  Conform sursei, judecatorul nu s-a atins de bani pana cand a ajuns in masina, unde i-a numarat si a spus ca sunt 10.000 de euro.

Aceeasi persoana a intermediat si o alta intalnire, desfasurata la locuinta fratilor Becali din Pipera, ocazie cu care judecatoarea s-a aratat dispusa sa pronunte o solutie de achitare in dosarul transferurilor din fotbal. „La locuinta acestora, fratii Becali au inceput sa discute cu judecatorul, spunandu-i ca vor sa fie achitati in dosarul pe care aceasta il judeca, aspect cu care ea a fost de acord. Tot in cadrul acestei discutii, Becali Victor s-a exprimat fata de aceasta, spunandu-i ca, dupa finalizarea favorabila a dosarului, urmau sa 'fie foarte generosi' cu aceasta. La un moment dat, eu i-am spus lui Becali Ioan ca aceasta vrea suma de 70.000 euro. Becali Ioan si Becali Victor mi-au spus ca nu aveau pregatiti atatia bani, ci doar 10.000 euro, urmand ca a doua zi sa imi dea diferenta", se mai mentioneaza in declaratie.

 

terceanu borcea

DOSARUL TRANSFERURILOR: ACHITAŢI, APOI CONDAMNAŢI 

La finalul intalnirii, judecatorul a luat plicul cu bani si l-a bagat in geanta, iar a doua zi intermediarul i-a mai dat 40.000 de euro primiti de la Victor Becali. Din aceeasi declaratie reiese ca Geanina Terceanu a mai primit de la Victor Becali, printr-un alt intermediar, suma de 105.000 de euro cu putin timp inainte de pronuntarea hotararii de achitare a inculpatilor din dosarul transferurilor, precum si doua transe de 25.000 de euro si 20.000 de euro dupa pronuntare. De asemenea, judecatoarea ar mai fi primit, tot inainte de pronuntarea achitarilor, 10.000 de euro din partea lui Cristian Borcea. DNA precizeaza ca, ulterior, la 12 noiembrie 2012, hotararea de achitare pronuntata de Terceanu a fost desfiintata printr-o decizie a Curtii de Apel Bucuresti, iar cei opt oameni din fotbal au fost condamnati la inchisoare. 

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră