În decembrie 2015, Luigi Boicea a fost pus sub acuzare de DIICOT pentru propagandă jihadistă în favoarea ISIS, el fiind reținut atunci pentru 24 de ore și apoi eliberat, sub control judiciar. Tot atunci, anchetatorii au dispus ca tânărul să fie supus unei expertize psihiatrice, relatează agerpres.ro.
Ulterior, printr-o ordonanță din data de 6 decembrie 2016, DIICOT a extins urmărirea penală pe numele tânărului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de participare la instruirea sau pregătirea în vederea folosirii mijloacelor distructive, armelor de foc, dispozitivelor explozive de orice fel, munițiilor, explozivilor, în scopul comiterii unui act de terorism.
Anchetatorii susțin că Luigi Boicea a continuat să acceseze site-uri de propagandă și instruire a viitorilor combatanți aparținând organizației teroriste Daesh/Stat Islamic, încercând să intre în contact cu lideri ori reprezentanți ai organizației pentru a obține sprijin logistic și financiar.
Începând cu anul 2015, Luigi Boicea a promovat în mod sistematic, în public, doctrina radical islamistă, prin postarea în mediul online, prin intermediul unor rețele de socializare, a unor opinii, scrieri, imagini, înregistrări audio/video reprezentând activități/acțiuni armate/violente și de propagandă ale grupării teroriste Daesh/Statul Islamic (decapitări individuale și/sau colective; incendieri de persoane; execuții prin împușcare; mesaje radical-jihadiste ale liderilor unor grupări teroriste; mesaje de propagandă a Daesh/Statul Islamic; promovarea "SHARIA"), cu intenția de a le face cunoscute și a determina câștigarea de noi adepți capabili să recurgă la săvârșirea aceluiași gen de fapte.