Actriţa Tamara Buciuceanu Botez, în vârstă de 90 de ani, a fost internată joi la Spitalul Elias din Bucureşti, anunţă agenţia de presă Mediafax, care citează surse spitaliceşti.
Marea actriţă a teatrului și filmului românesc s-a retras de pe scenă în urmă cu câțiva ani din cauza problemelor de sănătate cu care s-a confruntat.
“Este internată de miercuri, la Terapie Intensivă. Este conştientă, cooperantă. Nu este intubată sau ventilată”, a declarat joi purtătorul de cuvânt al spitalului, Silvius Negoiţă, citat de Agerpres.
Potrivit acestuia, internarea s-a făcut pe ″fondul acutizării unor probleme cardiace mai vechi″.