Filosoful Mihai Șora, în vârstă de 101 ani, o prezență constantă la protestele din Piața Victoriei, a fost operat joi și se află la terapie intensivă.
„Doctorii au făcut un adevărat miracol şi le suntem profund recunoscători. Acum l-au dezintubat. Aşteptăm să se trezească. În momentul de faţă este încă la terapie intensivă”, este mesajul primit de jurnalistul Ionuț Iordăchescu de la soția lui Mihai Șora, pe care acesta l-a publicat pe pagina sa de Facebook.
Filosoful Mihai Şora, în vârstă de 101 ani, a fost operat joi la Spitalul Elias, intervenţia chirurgicală decurgând bine, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Silviu Negoiţă.
"Vă confirm. A fost operat în după-amiază aceasta. Este conştient, cooperant", a spus doctorul.
Potrivit acestuia, a fost vorba de o colecistită acută litiazică (pietre la fiere).