Conducerea Arestului Poliției Capitalei a decis să respecte recomandarea făcută de Avocatul Poporul și îl va duce pe Sorin Oprescu la spital, pentru un consult medical amănunțit.
Anunţul a fost făcut de avocatul lui Sorin Oprescu, care a precizat că starea de sănătate a clientului său este una precară, din cauza diabetului şi a problemelor cardiace. Potrivit acestuia, Oprescu are momente în care pulsul îi este foarte slab, iar măsurile luate în arest, cum ar fi oferirea unui regim alimentar special, nu sunt suficiente.
Vineri, Tribunalul Bucureşti a respins cererea lui Oprescu de înlocuire a arestului preventiv cu o măsură mai blândă. Primarul va ataca decizia la Curtea de Apel Bucureşti.
Oprescu se află în arest preventiv de la începutul acestei luni. El este acuzat de procurorii anticorupție de luare de mită.