Guvernul a stabilit ca data de 30 aprilie 2019 să fie zi liberă pentru salariaţii din sectorul bugetar, potrivit unei hotărâri aprobate vineri, având în vedere că miercuri, 1 Mai, este zi liberă nelucrătoare conform Codului Muncii, potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale.
Conform comunicatului, măsura este adoptată şi pentru recuperarea capacităţii de muncă a angajaţilor, dar şi pentru stimularea turismului.
Prevederile actului normativ nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă. Pentru recuperarea zilei de 30 aprilie, instituţiile publice îşi vor prelungi timpul de lucru până la data de 31 mai, potrivit planificărilor stabilite.
Astfel, cu ocazia Sărbătorilor Pascale și a Zilei de 1 Mai, românii vor avea parte de o vacanță de șase zile.
Salariații cu program obișnuit de lucru (luni-vineri) din România, fie ei angajați în mediul privat sau lucrători la stat, se vor bucura, între 26 și 29 aprilie, de o minivacanță de patru zile cu ocazia Paștelui.
Astfel, pe lângă prima și a doua zi de Paște, salariații vor beneficia de timp liber și în Vinerea Mare, zi care, începând de anul trecut, a devenit zi liberă, reamintește avocatnet.ro.
Cum Executivul a decis ca ziua de 30 aprilie să fie liberă, iar cea de 1 Mai era liberă oricum, numărul liberelor de aceste sărbători este de șase pentru salaraiații din sectorul bugetar.