Adiministraţia Naţională de Meteorolgie a emis marţi trei atenţionări privind valul de căldură care va lovi România la mijlocul săptămânii. Temperaturile vor fi caniculare, iar disconfortul termic accentuat.
Astfel, pe parcursul zilei miercuri, Banat, Crişana, sudul Olteniei, sud-vestul Munteniei și local în Transilvania se vor afla sub Cod Galben de căldură şi disconfort termic. Valul de căldură se va extinde, iar disconfortul termic va fi în accentuare. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pe arii relativ extinse pragul critic de 80 de unităţi și local îl va depăși ușor. Temperaturile maxime se vor situa frecvent între 33 și 36 de grade, iar minimele nocturne vor fi de peste 20 de grade.
Joi, 29 iunie, valul de căldură se va intensifica şi va cuprinde cea mai mare parte a ţării. Disconfortul termic va fi accentuat - indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pe arii relativ extinse pragul critic de 80 de unităţi. Se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de 34...36 de grade, iar minimele nocturne se vor situa în general peste 20 de grade, îndeosebi în regiunile extracarpatice.
Județele Dolj, Olt și Teleorman și zona joasă de relief a județelor Caraș-Severin și Mehedinți se vor afla joi sub Cod portocaliu de caniculă. Local, maximele termice vor fi de 37...39 de grade și pe arii restrânse de 40 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.