Județele aflate sub noua atenționare sunt: Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Sibiu, Prahova, Brașov, Covasna, Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Tulcea, Ialomița, Călărași, Constanța, Mureș, Botoșani, Suceava, Harghita, Neamț și Bacău.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în intervalul orar 9:30 — 21:00, în Dobrogea, estul Munteniei și sudul Moldovei va continua să plouă și vor cădea cantități de apă de 15 — 20 de litri/metrul pătrat.
La munte, în special la altitudini de peste 1.700 de metri, precipitațiile vor fi și sub formă de ninsoare, iar în zona Carpaților Meridionali și de Curbură se vor cumula în jurul a 10 litri/metrul pătrat.
De asemenea, în zonele atenționate, vântul va avea intensificări temporare cu viteze de 55 — 65 kilometri/oră, iar pe crestele montane rafalele vor depăși 70 kilometri/oră.
ANM precizează că, în sudul, sud-estul și centrul țării, vremea se va menține rece pentru această perioadă din an.