REGULI NOI la saloanele de bronzare. Ce NORME trebuie respectate

13 Sep 2016 | scris de Mara Răducanu
REGULI NOI la saloanele de bronzare. Ce NORME trebuie respectate

 

Normele de igienă pentru saloanele/centrele de bronzare se regăsesc în Ordinul MS nr. 291/2016, ce a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 203 din 18 martie şi va intra în vigoare în 180 de zile de la publicare, adică mâine. Prin intermediul actului, autorităţile vor să reglementeze, practic, activitatea saloanelor, având în vedere cât de răspândite au devenit acestea în ţara noastră, potrivit avocatnet.ro. 

Saloanele de bronzare vor avea nevoie de o autorizare sanitară de la direcţia teritorială de sănătate publică, iar aceasta va fi obţinută în baza unei declaraţii pe propria răspundere. Mai exact, obligaţia se va aplica persoanelor fizice sau juridice ce nu trebuie să se înregistreze la Registrul comerţului. În celelalte situaţii, saloanele de bronzare înfiinţate începând cu data de 18 martie sunt inspectate sanitar ulterior de către direcţiile de sănătate publică.

„Saloanele/centrele de bronzare vor fi autorizate sanitar de către direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pe baza declaraţiei pe propria răspundere, pentru situaţia descrisă la art. 5 din Ordinul MS nr. 1030/2009 privind aprobarea procedurilor de reglementare sanitară pentru proiectele de amplasare, amenajare, construire şi pentru funcţionarea obiectivelor ce desfăşoară activităţi cu risc pentru starea de sănătate a populaţiei, cu modificările şi completările ulterioare; pentru celelalte situaţii, saloanele de bronzare înfiinţate ulterior publicării prezentei norme vor fi incluse în baza de date a direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti în vederea efectuării inspecţiei sanitare“, scrie în ordinul de ministru.

În acelaşi timp, titularul fiecărui aparat de bronzat va trebui să completeze Registrul aparatului şi Registrul de exploatare. În plus, dacă un aparat nu mai funcţionează, este casat sau este vândut, titularul va trebui să informeze direcţia teritorială de sănătate publică. În altă ordine de idei, fiecare firmă care va folosi aparate de bronzat va trebui să întocmească un registru cu fişele clienţilor. Iar pe lângă fişă firma va păstra şi declaraţia pe propria răspundere a clientului, pentru o durată de cel puţin trei ani. 

Atenţie! Dacă apar reacţii secundare în urma bronzării artificiale, titularii saloanelor vor trebui să transmită un raport către direcţia teritorială de sănătate publică. Aceeaşi regulă va fi valabilă, de asemenea, pentru accidentele grave şi pentru spitalizarea clienţilor în urma unei şedinţe de bronzare.

Angajaţii vor avea nevoie de instruire de specialitate

Personalului salonului de bronzare va trebui să i se asigure, de către angajator, două cursuri de instruire în vederea specializării. Mai exact, va fi vorba de un curs de noţiuni fundamentale de igienă şi de instruirea de specialitate. Instruirea de specialitate va fi făcută de către Centrul Naţional de Monitorizare a Factorilor de Risc din Mediul Comunitar (din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică - INSP). Aceasta va fi asigurată după depunerea la secretariatul INSP a unei cereri, împreună cu dovada efectuării primului curs şi chitanţa aferentă participării la instruire.

Ordinul de ministru publicat în martie în Monitorul Oficial prevede că saloanele de bronzare sunt nevoite să respecte reguli stricte în privinţa curăţeniei, acestea aplicându-se deja. Concret, începând cu data de 17 mai, principalele obligaţii sunt următoarele:

fiecare salon să aibă incinte separate pentru: accesul, înregistrarea şi aşteptarea clienţilor; bronzarea artificială; păstrarea echipamentului şi a articolelor curate şi dezinfectate; depozitarea echipamentelor şi materialelor folosite pentru curăţenie;
incintele să fie luminate în mod adecvat (atât cu lumină naturală, cât şi cu lumină artificială) şi să fie bine ventilate;
să existe chiuvetă pentru spălarea mâinilor, să se asigure obligatoriu apă potabilă curentă rece şi caldă, săpun, prosoape de hârtie sau dispozitive pentru uscarea mâinilor;
fiecare salon să aibă coşuri de gunoi;
fiecare salon să aibă trusă de prim ajutor;
să se asigure clienţilor ochelari de protecţie împotriva radiaţiilor UV (ochelari de unică folosinţă sau, în caz contrar, unii care sunt curăţaţi şi dezinfectaţi după fiecare folosire);
persoanele sub 18 ani nu au voie să folosească aparatele de bronzat.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră