Duminică, pe la prânz, am aflat că poetul și publicistul Lucian Avramescu s-a hotărât să rămână pe veci printre pietrele din curtea sa de la Sângeru. Nu știu ce i-o fi venit, zău, să ne lase de izbeliște la începutul altei ierni pandemice... Uf, și ce vânt s-a pornit să sufle a pustiu peste o lume tot mai mică, tot mai zgribulită, tot mai speriată ! S-o fi dus să scrie iarăși Despre singurătate ? Poate... Sau l-o fi biruit dorul de stele ? Că mereu îl cita pe Galileo Galilei cu vorbele alea de duh, numa' nimerite să fie puse pe o piatră tombală: „Am iubit stelele prea mult ca să mă tem de noapte”... Iată, i s-a împlinit dorința acum, când, undeva departe, se aud zurgălăii colindătorilor.
O să-ți simțim lipsa, prieten drag ! Drum bun și mai trimite-ne un vers, două din nemărginirea cerească!
