Scutul antirachetă pe care Statele Unite l-au activat în Europa este un pas către o nouă cursă a înarmării, potrivit președintelui rus, Vladimir Putin.
''Acesta NU este un sistem defensiv. El face parte din potențialul nuclear strategic al SUA adus la periferie. În acest caz, Europa de Est este o astfel de periferie. Până acum, cei care au luat astfel de decizii au trăit în liniște și siguranță. Acum, întrucât aceste elemente ale apărării antirachetă sunt desfășurate, suntem nevoiți să ne gândim cum să neutralizăm amenințările emergente la adresa Federației Ruse. Alături de desfășurarea unor nave transportând rachete Aegis în Marea Mediterană și de alte elemente ale scutului antirachetă în Polonia, obiectivul din România este încă un pas către șubrezirea securității internaționale și începutul unei noi curse a înarmării. Rusia nu va fi atrasă în această cursă, dar va continua să își reînarmeze forțele armate și navale și va cheltui fondurile aprobate, într-o manieră care va confirma actualul echilibru strategic de forțe, a spus Putin.
Vladimir Putin a afirmat că perspectiva unei amenințări nucleare dinspre Iran nu ar trebui să mai fie luată în serios și că ea este folosită de Washington ca un pretext pentru a-și dezvolta scutul său antirachetă în Europa.