Potrivit AFM, condițiile de participare la Programul „Rabla“ și „Rabla Plus“, precum și documentele pe care trebuie să le depună producătorii/dealerii auto pot fi găsite în ghidurile de finanțare a celor două programe, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 397/25 mai 2016 și pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu (www.afm.ro), la secțiunile aferente programelor. Termenul-limită de depunere a dosarelor în vederea validării este 3 iunie 2016. Ulterior, va demara etapa analizei dosarelor, termenul legal de depunere și soluționare a contestațiilor și publicarea pe site a listei producătorilor/dealerilor auto validați, potrivit RTV.
Valoarea totală a programului este de 220 de milioane lei
Lista producătorilor, importatorilor de autoturisme și distribuitorilor autorizați să participe în anul 2016 la Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național și Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante din punct de vedere energetic, precum și cea a operatorilor economici autorizați să desfășoare activități de colectare și tratare a vehiculelor scoase din uz, vor fi publicate pe site-ul AFM.
Programul „Rabla“ se va derula, în 2016, în aceleași condiții ca și în anul anterior, singura modificare fiind apariția secțiunii dedicată autovehiculelor electrice, intitulată „Rabla Plus“. În acest an, valoarea totală a programului este de 220 de milioane lei, din care 75 de milioane de lei vor fi alocate extensiei "Rabla Plus", prin care românii pot cumpăra mașini electrice 100%. Cuantumul tichetului valoric va fi tot de 6.500 de lei ca și în anul anterior, în program fiind admise la casare mașinile vechi mai vechi de 8 ani.
Eco-bonusuri, respectiv de 750 lei la achiziționarea unui autovehicul nou
De asemenea, la fel ca și în 2015, vor exista eco-bonusuri, respectiv de 750 lei la achiziționarea unui autovehicul nou al cărui motor generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 100 g/km, în regim de funcționare mixt, dar și pentru automobilele hibrid, astfel încât cumpărătorii vor putea intra în posesia a maximum 9.000 de lei. Pe de altă parte, în cazul programului "Rabla Plus" va exista, pe de o parte, o primă de 5.000 de lei acordată celor care vor să cumpere un automobil nou hibrid, iar pe de altă parte de 20.000 de lei pentru o mașină 100% electrică.
Noutatea este că persoanele care vor să aplice la "Rabla Plus" nu sunt obligate să caseze o mașină veche. Dacă, însă, cei care vor casa o mașină veche au în plan achiziționarea unei mașini electrice, pot intra în posesia unui tichet valoric de 6.000 de euro. Estimările Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) arată că pentru ediția din acest an a Programului "Rabla" vor fi scoase din uz 20.000 de mașini vechi, mai vechi de opt ani. În cadrul programului "Rabla Plus" va exista și componenta de finanțare a infrastructurii electrice. De altfel, președintele AFM, István Jakab, afirma, recent, într-un interviu acordat AGERPRES, că finalizarea Ghidului de finanțare pentru Programul de dezvoltare a infrastructurii de încărcare a autovehiculelor electrice și hibrid ar trebui să aibă loc până la sfârșitul lunii mai.