Lazăr a spus că polițiștii au ridicat în ultimele zile mai multe documente, contracte de vânzare-cumpărare privind produsele Hexi Pharma la spitalele din Capitală și din împrejurimi.
"Astăzi, pe baza acestor documente, se putea evalua și se va evalua care este prejudiciul în cauză pentru a putea aprofunda ancheta și pentru o eventuală extindere a urmăririi penale era necesară clarificarea problemei dacă există sau nu prejudiciu în cauză. Atunci putem ști dacă este prezentă ipoteza de anchetă conform căreia există o infracțiune de înșelăciune agravată, iar în această situație desigur că era iminentă chemarea celui în cauză pentru a i se aduce la cunoștință noua învinuire și, de asemenea, să își poată pregăti apărările, iar după ce persoana respectivă era încunoștințată, audiată, față de ea se puteau lua anumite măsuri preventive", a spus Lazăr la intrarea în sediul Parchetului General.
Procurorul general a precizat că nu se putea lua o măsură preventivă în cazul lui Dan Condrea, înainte de a se stabili care este prejudiciul în dosarul dezinfectanților.
"Înainte să știm prejudiciul, nu este posibil să luăm măsuri preventive împotriva cuiva pentru că nu există certitudinea existenței unei anumite infracțiuni, pas cu pas se clarifică aceste lucruri. Astăzi, ele erau foarte clare și există indicii foarte clare că astăzi el ar fi fost audiat și s-ar fi întâmplat mai multe lucruri pe care el le-a știut. De regulă, cei în cauză știu cel mai bine pentru că ei cunosc faptele pe care le-au comis și atunci știu la ce să se aștepte. Eu vă spun din experiența profesională personală — cei care sunt vizați de ancheta penală știu foarte bine la ce să se aștepte și atunci când s-au ridicat documentele și se cunoaște prejudiciu ei știu că vor fi chemați cu avocatul, că vor fi încunoștințați. Iar apoi, când este un prejudiciu mare, toată lumea intuiește ce se întâmplă, ce măsuri preventive se iau", a explicat Augustin Lazăr, potrivit Agerpres.
El a adăugat că moartea lui Dan Condrea nu schimbă cursul anchetei, urmând ca procurorii să clarifice "toate aspectele" acestui caz.
Augustin Lazăr a mai spus că dosarul privind decesul lui Dan Condrea va fi preluat de Parchetul General, deoarece aici "există resurse superioare".
"A fost preluat în această dimineață la Parchetul General, pentru că există resurse superioare în vederea instrumentării cauzei. De regulă, în cazul unui accident de circulație cu moartea persoanei în cauză, se face cercetare pentru ucidere din culpă pentru a vedea circumstanțele în care a survenit decesul acelei persoane. Dosarul va fi preluat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și va fi instrumentat de Biroul de Urmărire Penală, urmând a se vedea care dintre procurorii Biroului de Urmărire Penală, condus de procurorul Varga Romulus, va instrumenta acest caz", a conchis Augustin Lazăr.
Citiți și
Mesajul trimis de Dan Condrea unui angajat, înainte să moară
Fosta soție a lui Condrea: Nu era genul care să se omoare, ci genul care te omora el pe tine
Patronul Hexi Pharma, mort într-un accident rutier (VIDEO)
Victor Ponta: Dumnezeule! Chiar e șocant! Ce se întâmplă în țara noastră?!?