Poliția Capitalei a anunțat, duminică, primul caz de folosire a brățării electronice de supraveghere.
Secția 17 de Poliție a fost sesizată, duminică, prin apel 112, că o femeie ar fi fost agresată de către concubinul ei, în timp ce se afla pe o stradă din Sectorul 5. Polițiștii au mers la fața locului, unde au luat legătura cu victima, care prezenta urme vizibile de violență.
După verificări, a fost găsit și agresorul, care a fost condus la sediul Secției 17 Poliție.
Victima a fost lovita de concubinul sau cu palmele peste fata si a fost gasita cu tricoul rupt, spun surse judiciare. Fapta a fost savarsita in timp ce acestia doi se aflau in masina, pe str. Bascov nr.11, in urma unei dispute, potrivit surselor citate.
În cauză, a fost emis ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului, asupra acestuia fiind montat un dispozitiv de supraveghere electronică.
Cercetările sunt continuate de către Secția 17 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.