Potrivit unui comunicat al IGPR, sunt puse în executare şase mandate de aducere, în cauză fiind cercetate 50 de persoane.
Prejudiciul estimat este de peste 37 de milioane de euro.
"La data de 29 martie, polițiștii de investigare a criminalității economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, efectuează patru percheziții domiciliare, pe raza municipiului București și a județului Giurgiu", se arată într-un comunicat al IGPR.
Din cercetări a reieșit că, numai în anul 2014, una dintre societățile vizate ar fi înregistrat operațiuni fictive de achiziție și reciclare a 113.131.060 kg de deșeuri de ambalaje.
"Ambalajele respective ar fi fost raportate la 6 operatori economici licențiați în vederea preluării obligațiilor privind realizarea obiectivelor anuale minime de îndeplinit de firmele ce au introdus pe piața națională bunuri ambalate și ambalaje de desfacere", arată IGPR.
Prin înregistrarea documentelor ce atestă operațiuni fictive de reciclare a deșeurilor de ambalaje, primite de la această societate, cei șase operatori licențiați ar fi declarat, în anul 2014, în mod nereal, îndeplinirea obiectivelor minime prevăzute în anexa nr. 3 la OUG nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, ceea ce ar fi condus la sustragerea de la plata obligațiilor fiscale către Fondul pentru mediu, în cuantum total de 167.938.548 de lei (peste 37.000.000 de euro).
De asemenea, prin evidențierea în actele contabile ale societății reciclatoare și ale celor șase operatori licențiați cărora această societate le-ar fi emis facturi de prestări servicii, în anul 2014, de cheltuieli ce nu au la bază operațiuni reale ori prin evidențierea de operațiuni fictive, s-ar fi produs un prejudiciu bugetului de stat de 4.292.469 de lei (peste 947.000 de euro), reprezentând taxa pe valoare adăugată și impozit pe profit.