Ce au descoperit poliţiştii în trenul Bucureşti-Viena. Erau ascunse în două geamantane

10 Dec 2016 | scris de Mara Răducanu
Ce au descoperit poliţiştii în trenul Bucureşti-Viena. Erau ascunse în două geamantane

 

Azi noapte, în jurul orei 02.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici, pe sensul de ieşire din ţară, în trenul Inter Regio care circulă pe relaţia Bucureşti Nord-Viena, poliţiştii de frontieră au observat două valize voluminoase, într-un compartiment gol.

Drept urmare, s-a procedat la deschiderea geamantanelor, iar în interiorul acestora au fost descoperite, ascunse, două persoane de sex feminin. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că persoanele în cauză sunt din Afganistan, cu vârste de 25 şi 59 de ani, informează Poliţia Română. Fiind extinse verificările, în alt compartiment a fost identificat un bărbat de origine afgană care este bănuit că le-a ajutat pe cele două femei să se ascundă în valize, pentru a iesi ilegal din România.

Femeile nu au dorit să dea declaraţii în cadrul primelor audieri despre modul cum au ajuns în valize, precizând doar că doreau să ajungă în Spaţiul Schengen şi au recurs la această metodă deoarece nu aveau o viză valabilă. În cauză poliţiştii de frontieră au întocmit acte de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat și complicitate la săvârțirea acestei infractiuni, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Şi poliţiştii de frontieră bihoreni au descoperit, azi dimineaţă, în jurul orei 08.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Valea lui Mihai, în trenul internaţional care circula pe relaţia Jibou-Debrecen, ascunsă sub banchetă, o persoană de sex masculin.

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră