Pentru cei care se întorc în ţară în următoarea perioadă, Poliţia de Frontieră Română a lansat o aplicaţie on-line, care monitorizează traficul rutier la graniță.
Aceasta poate fi accesată AICI.
Aplicația online prezintă o medie a timpilor de așteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp (calculată în funcție de valorile de trafic înregistrate la un moment dat, circumstanțele locale și tipul de control adoptat inclusiv de autoritățile vamale).
Valorile afișate pot suferi modificări în funcție de dinamica traficului și situația operativă înregistrată în punctul de trecere, respectiv la un moment dat și nu exclud inițierea unor controale de frontieră amănunțite.
Poliția de Frontieră recomandă tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniță, astfel încât să se preîntâmpine apariția suprasolicitărilor, din punctul de vedere al tranzitului, doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt.
„Datele pot suferi modificări în funcție de dinamica traficului și situaţia operativă înregistrată în punctul de trecere”, după cum precizează instituția.