Poliţia Română scoate 1.900 de posturi la concurs. Ce salarii se pot obţine

02 Apr 2016 | scris de Marina Constantinoiu
Poliţia Română scoate 1.900 de posturi la concurs. Ce salarii se pot obţine

Angajații vor lucra în cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București sau în Inspectoratele de Poliție Județene, după cum se anunţă pe site-ul politiaromana.ro.
Toate posturile scoase la concurs sunt în specialitatea ordine publică, la formaţiunile de siguranţă publică şi patrulare.
La D.G.P.M.B., toate posturile scoase la concurs sunt în specialitatea ordine publică, fiind prevăzute în cadrul secţiilor de poliţie, la formaţiunile de siguranţă publică şi patrulare.
La inspectoratele de poliţie judeţene, toate posturile scoase la concurs sunt în specialitatea ordine publică, fiind prevăzute în cadrul posturilor de poliție comunale sau polițiilor comunale, după caz.
Pot participa la concurs/examen, candidaţii care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;
b) să cunoască limba română scris şi vorbit;
c) să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
d) să fie apte din punct de vedere medical, fizic şi psihic; aptitudinea se constată de structurile de specialitate ale Ministerului Afacerilor Interne/comisiile şi subcomisiile de concurs, ca urmare a examinării medicale, verificării îndeplinirii criteriilor antropometrice, existenţei semnelor/tatuajelor neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară, verificării aptitudinilor fizice şi, respectiv, evaluării psihologice, potrivit baremelor şi/sau criteriilor aplicabile;
e) să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi;
f) să aibă studii corespunzătoare cerinţelor postului pentru care candidează, respectiv să fie absolvenți de liceu cu diplomă de bacalaureat;
g) să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate;
h) să nu aibă antecedente penale sau să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
i) să nu fi fost destituite dintr-o funcţie publică în ultimii 7 ani;
j) nu au desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;
k) îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv „nu trebuie să aibă calitatea de membru al vreunui partid politic sau organizaţii cu caracter politic”;
l) îndeplinesc condiţiile specifice pentru ocuparea prin concurs a funcţiei publice cu statut special.
m) trebuie să îndeplinească criteriul specific de înălţime minimum 1,65 m bărbaţii şi 1,60 m femeile;
n) să dețină permis de conducere categoria „B”.
Nu pot fi încadrate din sursă externă ca poliţişti persoanele care au avut această calitate, dacă:
a) au încetat raporturile de serviciu în condiţiile art. 69 lit. c), h), i) şi k) din Legea nr. 360/2002, cu modificările şi completările ulterioare;
b) au fost trecute în rezervă în condiţiile art. 85 lit. d), i), j), k) şi ale art. 87 din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare.
Nu se admit derogări de la niciuna dintre condițiile de participare la concurs.
Concursul va consta în desfăşurarea următoarelor probe, în ordinea de mai jos:
a) Evaluarea performanţei fizice;
b) Test scris, de tip grilă;
c) Interviu pentru departajare (doar în cazul în care este necesară departajarea candidaţilor care au obţinut aceeaşi notă finală şi nu au putut fi departajaţi prin aplicarea celorlalte criterii prevăzute de Ordinul M.A.I. nr. 665/2008, cu modificările şi completările ulterioare).
Potrivit unui document al Inspectoratului General al Poliției Române, în luna februarie 2015, salariul net al unui agent de poliție varia între 924 de lei (minim) și 3.544 de lei (maxim).
În cazul ofițerilor de poliție fără funcție de comandă, salariul net era cuprins între 1.184 de lei (minim) și 4.720 de lei (maxim).
În cazul ofițerilor de poliție cu funcție de comandă, salariul net era cuprins între 2.864 de lei (minim) și 9.529 de lei (maxim).

 

Îți dorești o carieră plină de provocări? Cariera de poliţist este exact ceea ce cauţi.Eşti o persoană onestă, ai o atitudine pozitivă, poţi relaționa ușor cu alte persoane, poţi să lucrezi eficient ca membru al unei echipe, dar să fii eficient şi în munca individuală, îți dorești să te perfecționezi în permanență, poţi să cântăreşti o situaţie şi să decizi asupra celui mai potrivit mod de acţiune, eşti pregătit să lucrezi în schimburi și să faci față unor situații care pot implica un grad de pericol fizic, vino și alătură-te echipei Poliției Române.Îți spunem de la început că simpla înscriere la concurs nu te face polițist, pentru a fi colegul nostru este nevoie de multă muncă, responsabilitate și dăruire. După ce vei parcurge toate etapele de selecție (vei fi declarat ,,apt” din punct de vedere medical, fizic și psihic și vei trece de proba de evaluare a cunoștințelor teoretice), vei participa la cursul de inițiere în carieră și vei lucra ca agent de ordine și siguranță publică la secțiile de poliție din București, dacă ești din zona Capitalei sau la posturile de poliție comunale din județul tău.După 6 luni, în care te vei afla în responsabilitatea unui coleg cu experiență, care îți va arăta ce presupune munca de poliție, vei susține un examen de definitivare. Aici este momentul cheie:- promovezi examenul și vei fi polițist cu acte în regulă, 24 de ore din 24 în slujba comunității.- nu promovezi examenul și rămâi parte a comunității.Îți urăm succes și te așteptăm în rândurile noastre! Toate informațiile de care ai nevoie le găsești aici :https://www.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs/anunt-concurs-pentru-ocuparea-unui-numar-de-1853-posturi-vacante-de-agenti-existente-in-statele-de-organizare-ale-dgpmb-respectiv-ale-i-p-j-uri-prin-incadrare-din-sursa-externa-tematica-si-bibliografia-recomandate-si-anexele-prezentului-anunt#PolitiaRomana

Posted by Politia Romana - www.politiaromana.ro on Friday, April 1, 2016

p>

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră