Cum să evitaţi „invitaţiile“ deschise la furt. Campania Poliţiei Române, în perioada martie-septembrie

19 Mar 2016 | scris de Mara Răducanu
Cum să evitaţi „invitaţiile“ deschise la furt. Campania Poliţiei Române, în perioada martie-septembrie

Pentru fiecare cetăţean locuinţa este spaţiul în care se simte în siguranţă şi orice pătrundere neautorizată generează o stare de disconfort, de multe ori fără o legătură directă cu prejudiciul de natură patrimonială cauzat, ci cu însăşi încălcarea acestui spaţiu intim de siguranţă personală. Deşi în ultimii ani tendinţa a fost una descrescătoare (de la 35.150 de furturi din locuinţe la nivel naţional în 2012, 31.040 în 2013, 29.925 în 2014, la 28.442 în 2015), prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului rămâne una dintre priorităţile Poliţiei Române.

Principalele condiţii care au favorizat furturile din locuinţe sunt reprezentate de: împrietenire în 2.918 de cazuri (aproximativ 10%), uşă neasigurată în 3.617 de cazuri (15%), escaladare în 1.868 de cazuri - multe din ele fiind urmare a ferestrelor lăsate deschise. 

 

POLIŢIA ROMÂNĂ VĂ RECOMANDĂ:

 

Nu permiteţi accesul în locuinţă celor care vin să-ţi prezinte diverse „promoţii”, în scop caritabil sau pentru sondaje de opinie!

 

Dacă sună la uşă persoane ce pretind că reprezintă instituţii care oferă servicii publice (deratizare, instalaţii electrice, termice sau de gaz etc.), nu lăsaţi să intre în casă decât după verificarea documentelor de identitate, respectiv a celor de serviciu şi dacă sunt însoţite de administratorul imobilului!

 

Nu oferiţi informaţii necunoscuţilor despre bunurile pe care le deţii sau despre vecini, nici măcar celor care susţin că sunt reprezentanţii unor instituţii, dar nu pot face această dovadă!

 

Evitaţi depozitarea la vedere, pe balcon, în faţa uşii de acces, a ambalajelor obiectelor de valoare pe care le-ai achiziţionat!

 

Nu comunicaţi date despre plecarea de acasă pentru o perioadă mai lungă în convorbirile cu alte persoane sau pe reţele de socializare. Discutaţi aceste aspecte doar cu cei în care ai încredere, care pot să vină zilnic să-ţi ridice corespondenţa şi să lase impresia de casă locuită!

 

Nu postaţi pe site-urile de socializare imagini din care să reiasă că deţii în casă bunuri de valoare!

 

Bijuteriile în cantităţi mari, banii, acţiunile sau alte valori trebuie păstrate în depozite bancare! Pentru efectuarea menajului sau a unor reparaţii apelaţi la firme autorizate!

 

Achiziţionaţi sisteme de închidere/asigurare care să corespundă din punct de vedere al standardelor de securitate. Alegeţi încuietori care sunt prevăzute cu chei ce nu pot fi multiplicate uşor!

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră