A plagiat sau nu ministrul de Interne, Petre Tobă? Ce spune Dacian Cioloş

27 Mar 2016 | scris de Mara Răducanu
A plagiat sau nu ministrul de Interne, Petre Tobă? Ce spune Dacian Cioloş

”Nu pot să spun că sunt confortabil cu aceste acuzaţii. Am avut o discuţie şi cu domnul ministru Tobă. Pe de altă parte, nu cred că e cazul să iau eu o decizie unilaterală, câtă vreme lucrurile nu sunt încă dovedite”, a spus Cioloş la PRO TV. 

 

CITIŢI ŞI: Dacian Cioloş despre posibilul plagiat în cazul lui Petre Tobă: „nu pot să vorbesc aşa după ureche“

El a precizat că decizia unui organism oficial privind teza de doctorat a lui Petre Tobă a întârziat întrucât a fost contestat chiar mecanismul de analiză a suspiciunilor de plagiat în mediul academic, astfel încât ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, a trebuit să schimbe mai întâi acest mecanism. ”Domnul ministru a vrut să venim cu un dispozitiv mai aprofundat, în care să deplasăm responsabilitatea spre universităţi. I-am cerut, în ultimă instanţă, să avem un dispozitiv intermediar pentru că, din păcate, nu toate universităţile au suficientă credibilitate pentru a face propria analiză. Acum avem responsabilitatea universităţilor, dar dacă nu şi-o asumă, avem şi o structură la nivel central”, a precizat şeful Guvernului.

Acesta a adăugat că şi-a dorit ca o soluţie să fie găsită în timpul mandatului său întrucât o reformă mai profundă pe care o preconiza Ministerul Educaţiei risca să aibă o durată mai mare. Anul acesta, Guvernul a adoptat, la propunerea Ministerului Educaţiei, Ordonanţa 2/2016, prin care tezele de doctorat ale demnitarilor nu mai sunt exceptate de la prevederile generale şi supuse controlului Consiliului Naţional de Etică.

CITIŢI ŞI: Petre Tobă, şeful de la Interne, suspectat de plagiat. Ministrul a solicitat analizarea lucrării sale de doctorat

 

Când se poate retrage titlul de doctor 

Ulterior, Ministerul Educaţiei a iniţiat un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Legii Educaţiei, care stabileşte modalităţile de retragere a titlului de doctor. Adrian Curaj a precizat că acordarea şi retragerea titlului de doctor vor fi în atribuţia instituţiilor organizatoare de studii doctorale - universităţile şi Academia Română -, iar CNATDCU va fi instanţa de apel.  Proiectul mai prevede că ministrul Educaţiei retrage titlurile de doctor acordate anterior tot prin ordin de ministru, în cazul cărora există o decizie de retragere semnată de rector.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a declarat că dacă în cazul ministrului de Interne, Petre Tobă, va exista un verdict de plagiat, "nu poate fi decât o singură soluție". Potrivit unei anchete Press One preluată de presa centrală, ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, este suspectat că ar fi plagiat peste 250 din cele 390 de pagini ale tezei sale de doctorat.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră