Tot astăzi, Iohannis a semnat decretul privind acordarea gradului de general de brigada - cu o stea, la trecerea in rezerva, a colonelului Craciun Marius-Dumitru din Ministerul Apararii Nationale, la data 31 decembrie 2016.
În urma cu o saptamana, ministrul Educatiei, Mircea Dumitru, a semnat ordinele privind retragerea titlurilor de doctori pentru Petre Toba, fost ministru al Afacerilor Interne, si Florentin Pandele, primar al orasului Voluntari. Cele doua ordine de retragere ale titlurilor de doctor au fost publicate joi pe site-ul Ministerului Educatiei.
In octombrie, Comisiile de specialitate din Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) au dat verdicte de plagiat "masiv" atat in cazul tezei de doctorat a lui Petre Toba, cat si a lui Florentin Pandele. In septembrie 2015, presedintele Klaus Iohannis a avizat efectuarea urmaririi penale fata de fostul ministru de Interne Petre Toba, sub aspectul savarsirii infractiunii de favorizarea faptuitorului.
„Presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, a transmis joi, 8 septembrie a.c., Ministrului Justitiei cererea de urmarire penala a domnului Toba Petre, Ministrul Afacerilor Interne in perioada noiembrie 2015 - septembrie 2016, pentru faptele ce fac obiectul Dosarului penal nr. 280/P/2016 al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie - Directia Nationala Anticoruptie - Sectia de combatere a coruptiei, urmand a se proceda conform legii, avand in vedere solicitarea Procurorului General al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, in temeiul dispozitiilor art. 109 alin. (2) din Constitutia Romaniei, republicata, ale Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministeriala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare si Deciziei Curtii Constitutionale nr. 270/2008", potrivit unui comunicat publicat pe site-ul Administratiei Prezidentiale.
În ce dosar este urmărit penal Petre Tobă
Procurorul general Augustin Lazar a trimis presedintelui Klaus Iohannis cererea DNA privind efectuarea urmaririi penale fata de fostul ministru de Interne Petre Toba, sub aspectul savarsirii infractiunii de favorizarea faptuitorului.
"In temeiul dispozitiilor art. 109 alin. 2 din Constitutia Romaniei, ale art. 12 si art. 19 din Legea nr. 115/1999, ale Deciziei nr. 270 din 10.03.2008 a Curtii Constitutionale si ale art. 305 alin. 4 din Codul de procedura penala, Procurorul General al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a transmis Presedintelui Romaniei referatul Directiei Nationale Anticoruptie prin care se solicita formularea cererii de efectuare a urmaririi penale fata de Toba Petre, ministru al Afacerilor Interne, sub aspectul savarsirii infractiunii de favorizarea faptuitorului prev. de art. 269 alin. 1 din Codul penal", se arata intr-un comunicat al Parchetului General citat de Agerpres.
Potrivit DNA, pe 1 aprilie 2016, in contextul in care la DNA se afla in instrumentare dosarul 20/P/2016, prin care au fost trimisi in judecata Gabriel Oprea si alte persoane, Petre Toba, in calitate de ministru al Afacerilor Interne, a refuzat declansarea procedurii de declasificare partiala a unor documente.
"Solicitarea procurorilor, formulata in conformitate cu prevederile Codului de procedura penala si cele din domeniul informatiilor clasificate, viza cateva paragrafe din ordine emise la nivelul ministerului, privind normativele a caror incalcare a fost retinuta in sarcina functionarilor acuzati penal in legatura cu gestionarea fondurilor operative. Concret, in prezenta cauza, s-a constatat ca ministrul Afacerilor Interne Toba Petre a refuzat, in mod discretionar, declansarea procedurii de declasificare a unor normative a caror incalcare vizeaza continutul constitutiv al infractiunilor de abuz in serviciu si deturnare de fonduri, adica intr-o situatie in care este exclusa protectia informatiilor clasificate, conform art. 3 din Legea nr. 182/2002, privind protectia informatiilor clasificate, intrucat ar conduce la ignorarea art. 10 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului (dreptul la un proces echitabil care include dreptul de informare asupra acuzatiei penale)", sustine DNA.