Trupele speciale, procurorii DIICOT și ofițerii DGA au făcut opt percheziții în județul Timiș, vizați fiind membrii unei rețele care încă de anul trecut se ocupau cu falsificarea de documente, potrivit Digi 24.
Potrivit anchetatorilor, unul dintre oamenii cheie a rețelei, cel care se ocupa de intermedieri și făcea transferul dintre bani și documente era chiar un polițist de la secția 2 din Timișoara. Acesta a fost percheziționat de oamenii legii și urmează să fie audiat în cursul zilei. Printre clienții acestei rețele erau și persoane de origine arabă care încercau să obțină documente.