La finalul Sfintei Liturghii oficiate în Catedrala Patriarhală, luni, 29 iunie, Patriarhul României le-a mulţumit credincioşilor pentru participarea la împreuna rugăciune, după care i-a îndemnat să respecte recomandările medicale pentru a preveni infectarea cu COVID-19.
„Mulţumim celor care aţi venit şi aţi participat la Sfânta Liturghie. Îi felicităm pe toţi cei care poartă mască şi păstrează distanţa”, a spus Preafericirea Sa, potrivit basilica.ro.
În aceste zile, a continuat Patriarhul Daniel, este foarte important „să continuăm să împlinim recomandările date de medici, deoarece numărul infectărilor cu acest virus foarte viclean, care când se retrage, când revine, au crescut. De aceea, trebuie în continuare să fim foarte prudenţi”.
„Sănătatea este un dar de la Dumnezeu, dar noi avem datoria să o păstrăm şi aceasta înseamnă că darul trebuie păstrat şi cultivat şi recuperat atunci când îl pierdem”.
„Biserica este instituţia care se roagă cel mai mult pentru sănătatea şi mântuirea oamenilor. În general, toate rugăciunile se rezumă la această cerere: ne rugăm pentru sănătatea şi mântuirea tuturor celor care cred în Hristos, dar şi pentru sănătatea şi mântuirea tuturor oamenilor”, a afirmat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.