Mesajul de condoleanțe al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la slujba de înmormântare a distinsului profesor Constantin Pavel, care a purtat cu cinste responsabilitatea proiectului structurii de rezistență a Catedralei Mântuirii Neamului, numită, în prezent, Catedrala Națională a României, sâmbătă, 27 iunie 2020, scrie basilica.ro.
Mesajul integral, mai jos:
Profesorul Constantin Pavel, marele inginer constructor al Catedralei Naționale
Am aflat cu adâncă tristețe vestea trecerii din această viață, la vârsta de 84 ani, a distinsului profesor universitar Constantin Pavel, care a purtat cu demnitate și deplină competență responsabilitatea proiectului structurii de rezistență a Catedralei Mântuirii Neamului, numită, în prezent, Catedrala Națională.
Spirit creativ, caracterizat, deopotrivă, de ingeniozitate novatoare și rigoare științifică, Domnul Profesor Constantin Pavel s-a remarcat în rândul celor mai buni specialiști în construcții și a primit marea responsabilitate a proiectării și supravegherii construcției structurii de rezistență a Catedralei Naționale din București, proiect despre care spunea, cu bucurie, că este „încununarea întregii sale activități și că a proiectat-o ca să reziste cel puțin 500 de ani”.
A fost cadru didactic la Universitatea Tehnică de Construcții București (UTCB), Catedra de Construcții din Beton Armat, din august 1959, până în anul 2005, parcurgând, succesiv, treptele de: preparator, asistent, șef de lucrări, conferențiar și, din anul 1990, profesor. Începând cu anul 2005, a fost profesor consultant la aceeași catedră, pentru care a elaborat materiale pentru studiul studenților (îndrumare, cursuri, manuale).
A primit titlul de doctor inginer în anul 1974, cu teza de doctorat intitulată „Probleme de stabilitate și calcul de ordinul II specific grinzilor de beton armat și din beton precomprimat cu secțiunea în T”. A desfășurat activitatea științifică în special în instituțiile Universitatea Tehnică de Construcții București și Institutul de Cercetare în Construcții (INCERC) București, pe mai multe direcții principale. Această activitate a avut drept finalitate un număr mare de lucrări publicate, iar, pentru unele dintre acestea, a obținut brevete de invenții.
A elaborat proiecte pentru construcții noi, cât și proiecte de reabilitare a unor construcții existente, pentru structuri civile și industriale.
În perioada 1984-2000, a deținut funcția de decan al Facultății de Construcții Civile, Industriale și Agricole din cadrul UTCB.
Până în anul 2016 a deținut funcția de președinte al Comisiei de Atestare Experți Tehnici și Verificatori de Proiecte din Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului și a avut calitatea de membru corespondent al Academiei de Științe Tehnice din România, secția Construcții și Urbanism.
Am amintit numai câteva dintre reperele personalității unui om de știință care s-a dedicat cu toată zestrea sa intelectuală societății românești și care a format multe generații de specialiști în domeniul atât de important al construcțiilor.
Exprimăm profundă recunoștință memoriei domnului profesor Constantin Pavel pentru profesionalismul și dăruirea sa în realizarea proiectului Catedralei Naționale, fiind pomenit în rândul ctitorilor și ziditorilor acesteia.