Vrei să scapi de hingherii de maşini? Lasă în maşină un câine sau o pisică!

21 Dec 2016 | scris de Mara Răducanu
Vrei să scapi de hingherii de maşini? Lasă în maşină un câine sau o pisică!

 

Câinii şi pisicile te salvează de MAREA HINGHEREALĂ? 

Legea prezintă însă şi o situaţie oarecum interpretabilă. În proiectul de lege se precizează faptul că în momentul în care în maşina care ar trebui ridicată se află persoane, atunci aceasta nu va putea fi ridicată. Şeful de la Rutieră a precizat însă că situaţia este discutabilă şi în cazul în care în maşină se află un animal de companie.  „In situatiile in care in masina este un animal de companie, cel mai probabil masina nu va fi ridicata. "Probabil nu o sa o ridicam. O sa cautam proprietarul, avem metode politienesti prin care sa-l identificam. Nu este o problema", a mai explicat Brăcea.

„Polițiștii locali și naționali dispun ridicarea mașinilor prin dispoziție scrisă, urmând ca administratorul să o pună în aplicare, în sensul ridicării, transportului și depozitării mașinii", a afirmat Florentin Brăcea. Potrivit prevederilor noului Regulament, mașinile pot fi ridicate non-stop și nu mai pot fi transportate la spațiul de depozitare decât pe platformă și nu tractate.

Brăcea a mai spus că sancțiunile care se aplică în cazul staționării neregulamentare rămân neschimbate, respectiv: 250 de lei plus trei puncte penalizare, dacă amenda este achitată în două zile lucrătoare. El a adăugat că și-ar dori ca ridicarea mașinilor să se desfășoare în zonele și locurile unde sunt probleme reale, iar această măsură să fie suplimentară și nu un scop în sine. "În zonele centrale, în zonele aglomerate, în zonele cu probleme, nu în alte zone. Măsura ridicării ar trebui să fie o măsură suplimentară. Nu putem să gândim direct către măsura ridicării, că nu ăsta este scopul — să le ridicăm. Să le luăm gradual, mai întâi sancțiuni în zona respectivă. Dacă este o problemă și nu se poate rezolva, se vine cu măsura ridicării", a spus Brăcea.

Conform oficialului Direcției Rutiere, Hotărârea de Guvern care modifică și completează Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, aprobată prin HG 1391/2006, conține și o serie de prevederi care vizează și bicicliștii.Astfel, bicicleta trebuie să fie dotată cu sistem de avertizare sonoră. Pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă, bicicleta trebuie să fie echipată cu lumină de culoare galbenă, în față, iar în spate cu lumină roșie. Totodată, trebuie să fie echipată cu dispozitive reflectorizante, amplasate pe roți, și se recomandă ca la depășirea unei biciclete distanța laterală să fie de 1,5 metri.

În luna mai 2015, se spunea ADIO HINGHEREALĂ! 

Înalta Curte a aprobat în luna mai recursul formulat de Avocatul Poporului, în ceea ce privește ridicarea mașinilor staționate neregulamentar. După ani buni de „lupte“ cu morile de vânt, magistrații au stabilit: consiliile locale nu mai au niciun fel de competență în ridicarea autoturismelor. Victor Ciorbea, Avocatul Poporului, a declarat atunci că doar Guvernul poate stabili sancțiuni în ceea ce privește ridicar e a mașinilor și că, în mod obligatoriu, acesta va trebui să stabilească o reglementare unitară aplicabilă la nivelul întregii țări cu privire la cei care parchează ilegal mașina sau care încurcă circulația.

Avocatul Poporului a precizat că decizia luată de ÎCCJ nu poate fi aplicată retroactiv. „Alineatul 2 al articolului 517 precizează că decizia se pronunţă numai în interesul legii şi nu are efecte asupra hotărârilor judecătoreşti examinate. Nu e retroactivă, intră în vigoare de la data publicării în Monitorul Oficial. Firmele de ridicări vor trebui să se adapteze prevederilor din acel regulament care va fi adoptat de Guvern. Nu mai poate fiecare consiliu local să îşi stabilească regulile după cum credea de cuviinţă, ci trebuie o reglementare unitară, la nivel naţional, care să se regăsească în regulamentul pe care îl va adopta Guvernul României“, a conchis Victor Ciorbea.

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră