Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) l-au trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pe Octavian Bitu, director al Complexului Sportiv Național - Sala Polivalentă din București, aflat în subordinea Ministerul Tineretului și Sportului, pentru comiterea infracțiunilor de șantaj și luare de mită. În 1 septembrie, în același scop, arată DNA, Octavian Bitu a primit de la unul dintre denunțători suma de 10.000 lei, procurorii procedând la constatarea infracțiunii flagrante. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalului București, cu propunere de a se menține măsura preventivă dispusă în cauză.
De ce este acuzat Octavian Bitu
Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada aprilie-august, Octavian Bitu a pretins de la un om de afaceri, denunțător în cauză, suma de 10.000 euro și foloase materiale constând în cedarea unei construcții deținute de firma acestuia către o firmă la care asociat, cu o cotă de 50%, să fie o persoană apropiată a directorului sportiv al Sălii Polivalente, în vederea valorificării construcției în activități comerciale.
„Despre valoarea construcției, din care inculpatul Bitu a solicitat practic jumătate în scopul derulării de activități comerciale, denunțătorul a afirmat că este de minimum 180.000 euro, conform actelor contabile ale firmei. În schimbul banilor și foloaselor materiale pretinse, Bitu l-a asigurat pe denunțător că va stinge procesul civil aflat în derulare între CSN Sala Polivalentă și firma acestuia din urmă și va prelungi contractul de închiriere a terenurilor pe care se află construcția respectivă. În același context, în schimbul banilor și foloaselor pretinse, el s-a angajat față de același denunțător ca, la viitoarea licitație pentru închirierea terenurilor, câștigătoarea să fie o firmă la care denunțătorul și un apropiat al lui Bitu să fie asociați", susțin procurorii.
Mită de la denunţători
DNA precizează că, pe terenurile pe care le închiriase de la Complexului Sportiv Național-Sala Polivalentă, firma denunțătorului construise o clădire pentru care, în 2013, avea un contract de închiriere cu un restaurant. „În aceste condiții, în aprilie 2013, Bitu a amenințat un alt om de afaceri, denunțător în cauză, că îi vor fi reziliate contractele de închiriere pentru terenuri, dacă nu va renunța la contractul de închiriere a construcției, astfel încât aceasta să fie închiriată unei firme indicate de inculpat. În săptămâna ulterioară primei amenințări și în mai 2013, Octavian Bitu a reiterat amenințările și l-a înștiințat pe denunțător că, dacă nu este de acord cu propunerile lui, va determina rezilierea contractului de închiriere a terenurilor pe care a fost construită clădirea", se mai spune în comunicat.