Ministrul Sănătăţii, Florin Bodog, a fost anunţat printr-un email că, din cauza scăderii capacităţii, Centrul de transplant din Viena nu va mai primi pacienţi români. Ministrul spune că blocarea unilaterală a accesului la transplant este ilegală.
"Am primit o scrisoare de la un profesor de la Viena, pe mail, nu oficial, care m-a anunţat că din cauza scăderii capacităţii centrului, pacienţii din România nu vor mai fi primiţi la tratament. Am luat legătura cu preşedintele Autorităţii Naţionale de Transplant. Conform protocolului, clinica din Austria nu avea dreptul să denunţe unilateral acest protocol. Practic, toată comunicarea trebuia făcută prin Eurotransplant şi am avut o discuţie cu preşedintele ANT care mi-a spus că face un demers către Eurotransplant să avem un răspuns oficial. În mod normal, cei de la ANT trebuia să aibă minim două centre cu care să lucreze, însă această blocare a transplantului unilaterală este puţin în afara legii", a declarat Florian Bodog, Ministrul Sănătăţii, conform mediafax.ro.
El a mai spus că va avea o întâlnire cu reprezentanţii ANT şi cu primarul general al Capitalei pentru a discuta problema legată de centrul de transplant. "Problemele pentru transplantul de plămâni nu se rezolvă peste noapte. Urmează să avem o întâlnire cu toţi specialiştii şi cu reprezentanţii ANT-ului pe această temă şi voi avea o întâlnire si cu Primarul Capitalei. În acelaşi timp, noi suntem în contact şi cu celelalte centre care fac transplant din Praga şi Germania, dar nu pot să dau un răspuns până nu vorbesc cu dânşii. Timpii de aşteptare sunt destul de mare pentru transplant, dar noi vom depune toate eforturile pntru deblocare", a mai spus ministrul Sănătăţii.