Ministrul Sănătății Florian Bodog a dat asigurări, luni, că bursele medicilor rezidenți vor fi plătite în continuare fără niciun fel de sincope, în cuantumul legal de 670 de lei pe lună.
”Nu este niciun fel de problemă în privința temeiului legal pentru plata burselor rezidenților. Avem reglementarea generală din Legea salarizării unitare. În plus, în perioada imediat următoare, se vor face precizări explicite în acest sens și în legea specială, respectiv în proiectul de modificare a Legii rezidențiatului, astfel încât să fie clar pentru toată lumea care sunt condițiile de alocare și de plată a acestor burse ” a explicat ministrul Sănătății Florian Bodog, reafirmând astfel sprijinul indiscutabil acordat tinerilor medici.
În comunicatul emis, luni, se precizează că "baza legală există chiar în cuprinsul Legii salarizării unitare. Conform art. 38 alin.2, lit.a) din Legea cadru nr.153 / 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, medicii rezidenți vor primi bursele la nivelul acordat în luna iunie, în măsura în care ocupă aceeași funcție și lucrează în aceleași condiții:
”Aplicarea legii
ART. 38
(1) Prevederile prezentei legi se aplică etapizat, începând cu data de 1 iulie 2017.
(2) Începând cu data de 1 iulie 2017:
a) se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii;”
Astfel, medici rezidenți vor continua să beneficieze, fără niciun fel de sincope, de bursele pentru rezidențiat în cuantumul legal de 670 lei / lunar.
Vezi aici comunicatul integral al Ministerului Sănătăţii.