În Ajun, fetele nemăritate trebuie să pună într-un vas cu apă un fir de busuioc, o ramură de măr şi un ban, iar dimineaţa îţi vor visa ursitul.
Lasă toate uşile şi ferestrele deschise, ca să intre aerul proaspăt. Poartă haine noi (neapărat şi ceva roşu), chiar dacă stai acasă. Tradiţia mai spune că dacă porţi lenjerie intimă roşie în noaptea de Revelion te vei bucura de noroc în dragoste în anul care vine.
De asemenea, se spune ca pentru a avea noroc în anul ce urmează este bine ca în noaptea de Revelion să nu ne lipsească de pe masa strugurii şi smochinele, simbolul belşugului şi al vieţii împlinite.
Dacă nu ştiai, aflaţi că e bine sa fie mult zgomot în noaptea dintre ani pentru a alunga spiritele rele.
Pentru noroc garantat în anul ce vine, de Revelion scurge ultimele picături dintr-o sticlă de vin în paharul tău şi lasă o lumânare să ardă până la ziuă, ca să ai parte de un an liniştit.
Nu uita că în noaptea dintre ani trebuie să ai bani în mână.
La miezul nopţii pune-ţi în gând o dorinţă şi aceasta se îndeplineşte în următorul an.
SUPERSTIŢII DE ANUL NOU. Un alt obicei spune că în noaptea de Revelion, prima persoană care îţi intră în casă în Noul An trebuie să fie un bărbat, pentru că primul om care ne va trece pragul casei in prima zi din noul an ne va influenta tot anul. Persoanele blonde sau roscate aduc ghinion, în timp ce cele brunete aduc noroc.
Tradiţia spune că se anunţă un an bun dacă cerul e senin de Revelion. Iar dacă mai ai parte şi de ger, şi de zăpadă sclipitoare, începe un an prosper, cu multe nunţi.
SUPERSTIŢII DE REVELION. Din popor se zice că prosperitate anunţă şi vântul care bate dinspre sud. Cel din nord aduce vreme rea, cel de la răsărit "promite" foamete şi calamităţi, iar cel dinspre vest e semn de spor la lapte şi peşte, dar vesteşte şi moartea unei persoane importante.