Neculai Onțanu, trimis în judecată pentru luare de mită

16 Iun 2016 | scris de Veronica Micu
Neculai Onțanu, trimis în judecată pentru luare de mită

Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada 2006 — 2007, Neculai Onțanu, în calitate de primar, a acceptat promisiunea unor foloase materiale de la o persoană, beneficiar al unor drepturi litigioase (denunțător în cauză), pentru ca în schimb să faciliteze procedura de reconstituire a dreptului de proprietate, în conformitate cu prevederile Legii 18/1991, asupra mai multor terenuri ce totalizau 83.500 mp, situate pe raza sectorului 2. În aceeași perioadă, el a pretins, iar după emiterea titlului de proprietate a primit, în mod indirect, o suprafață de 1.500 mp cu o valoare de piață estimată la 1.441.495 euro (pe strada Barbu Văcărescu din sectorul 2 — o zonă rezidențială) și care a fost transferată de denunțător, în mod gratuit, prin intermediul unor contracte de vânzare-cumpărare fictive, către două persoane interpuse, indicate de inculpat. Cele două persoane sunt Loredana Radu și Aurel Radu.

"În baza solicitării formulate de Onțanu, la 13 noiembrie 2007, s-au încheiat, la același notariat public, două contracte de vânzare cumpărare prin care a fost transferat dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 500 mp cu o valoare de piață de 650.995 euro din terenul situat pe str. Barbu Văcărescu către Aurel Radu și asupra unei suprafețe de 1.000 mp din același lot, cu o valoare de piață de 790.500 euro către Loredana Radu. Prețul prevăzut în contractul încheiat cu Aurel Radu a fost de 500 euro/mp, respectiv valoarea minimă conform Ghidului cu prețuri orientative ale imobilelor realizat de Uniunea Națională a Notarilor Publici din România (preț total 250.000 euro). În contractul încheiat cu Loredana Radu a fost prevăzut un preț de 10 ori mai mic, respectiv 50 euro/mp (preț total 50.000 euro)", susțin procurorii.

DNA arată, referitor la modalitatea de plată, că în ambele situații s-a menționat că s-ar fi plătit un avans de 5.000 euro la o dată neprecizată, iar diferența s-ar fi achitat în numerar în ziua încheierii contractului.

"În realitate nu s-a achitat nicio sumă de bani, cele două contracte au avut un caracter fictiv, terenurile fiind transferate în contul mitei promise primarului Onțanu, la indicația acestuia. Pentru a ascunde originea infracțională a bunului și identitatea beneficiarului final al folosului obținut în modalitatea descrisă mai sus, la 17 decembrie 2008, inculpata Radu a cesionat dreptul de proprietate asupra terenului de 1.000 mp către o rudă, care era și apropiat al primarului, în baza unei tranzacții în care a fost menționat un preț de aproximativ 5 ori mai mic decât valoarea de piață a imobilului", au reținut anchetatorii.

De asemenea, conform DNA, Aurel Radu a cesionat, la 6 februarie 2008, dreptul de proprietate asupra terenului de 500 mp către un cumpărător de bună-credință cu suma de 1.400.000 euro și a retras sumele astfel obținute în numerar, iar apoi le-a transferat în patrimoniul unei persoane a cărei identitate nu a putut fi stabilită până în acest moment.

"În perioada 2007 — 2008, Toma Șutru, în calitate de secretar al primăriei, tot pentru a facilita procedură de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului revendicat de denunțător, a pretins și a primit de la acesta două milioane euro. Cei doi au convenit să mascheze mita sub forma unui contract de vânzare-cumpărare pentru un teren aparținând unei rude a inculpatului, situat într-o zonă periferică, cu regim de teren arabil și traversat de linii de înaltă tensiune, astfel încât nu era susceptibil pentru utilizări economice", se spune în document.

Sursa citată subliniază că cele două milioane de euro au fost transferați într-un cont bancar controlat de inculpat, care a realizat mai multe investiții în România și Spania pe numele altor persoane, cu scopul de a ascunde originea infracțională a banilor și identitatea beneficiarului real al folosului.

DNA mai precizează că, având în vedere necesitatea de a evita ascunderea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor supuse confiscării, în cauză s-a dispus instituirea mai multor sechestre și popriri : asupra terenului în suprafață de 1.000 mp din strada Barbu Văcărescu (cesionat de Loredana Radu către o rudă a sa), asupra bunurilor deținute de Aurel Radu până la concurența sumei de 1, 4 milioane euro, precum și asupra sumelor obținute de către Toma Șutru și transferate către rudele acestuia, precum și veniturile obținute în urma investițiilor efectuate cu aceste sume.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel București cu propunerea de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră