Curtea de Apel București a admis, vineri, cererea procurorilor DNA de arestare pentru 30 de zile a primarului sectorului 2, Neculai Onțanu, acuzat de luare de mită. Decizia nu este definitivă însă este executorie, astfel încât Onțanu va fi închis în arestul Poliției Capitalei.
De asemenea, instanța a dispus arestarea preventivă a avocatei Loredana Radu și a secretarului Consiliului Local al sectorului 2, Toma Șutru, anchetați pentru complicitate la luare de mită și spălare de bani, respectiv luare de mită, informează Agerpres.
Potrivit ordonanței de reținere, întocmită de procurorii DNA, în perioada 2006 - 2007, Neculai Onțanu, primarul Sectorului 2 București, ar fi acceptat promisiunea unor foloase materiale de la o persoană, beneficiar al unor drepturi litigioase (denunțător în cauză), pentru a facilita procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra mai multor terenuri ce totalizau 83.500 mp, situate pe raza sectorului 2, în conformitate cu prevederile Legii nr. 18/1991.
„După emiterea titlului de proprietate, inculpatul Neculai Onțanu a primit o suprafață totală de teren de 1.500 mp, situată pe strada Barbu Văcărescu, care a fost transferată de către denunțător, în mod gratuit, prin intermediul unor contracte de vânzare - cumpărare fictive către suspecta Radu Loredana Claudia și o altă persoană, interpuși indicați de edil. În baza acestei solicitări, la data de 13 noiembrie 2007, s-au încheiat, la același notariat public, două contracte de vânzare cumpărare prin care a fost transferat dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 500 mp din terenul situat pe str. Barbu Văcărescu către persoana respectivă și asupra unei suprafețe de 1.000 mp din același lot către suspecta Radu Loredana Claudia”, se arată în ordonanța de reținere.
Prețul prevăzut în contractul încheiat cu persoana respectivă, mai arată procurorii DNA, a fost de 500 euro/mp, respectiv valoarea minimă conform Ghidului cu prețuri orientative ale imobilelor realizat de Uniunea Națională a Notarilor Publici din România (preț total 250.000 euro).
”În contractul încheiat cu suspecta Radu Loredana Claudia a fost prevăzut un preț de 10 ori mai mic, respectiv 50 euro/mp (preț total 50.000 euro). Cu privire la modalitatea de plată s-a menționat în ambele situații că s-ar fi plătit un avans de 5.000 euro la o dată neprecizată, iar diferența s-ar fi achitat în numerar în ziua încheierii contractului. În realitate nu s-a achitat nicio sumă de bani, cele două contracte au avut un caracter fictiv, terenurile fiind transferate în contul mitei promise primarului Onțanu Neculai, la indicația acestuia”, susțin procurorii.