„Noi avem un paznic acolo care i-a întrebat pe tineri ce caută noaptea acolo și ei s-au simțit puțin deranjați din treaba lor de vânătoare. Nu a fost nici un incident, tinerii au fost puțin nemulțumiți. ei au spus că au intrat pentru că poarta era deschisă, dar noi nu o încuiem nu am de ce, dar acest lucru nu înseamnă că poți să faci ce vrei în curtea bisericii", a explicat EugenTănăsescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, potivit replicadeconstanta.ro.
CITIŢI ŞI: Pokemon Go: Apel inedit al Poliţiei Române
Mai mult, preotul Eugen Tănăsescu susţine că datorită faptului că limita dintre real și virtual este foarte subțire, ise poate ajunge şa adevărate dezastre sociale. „Granița dintre real și virtual s-a subțiat foarte mult ceea ce poate fi periculos, faptul că se creează tulburări sociale, poate provoca încălcări ale legii. Noi îi îndrumăm să nu uite că acesta este un joc și nu trebuie să se lase prinși în mrejele virtualului zăpăcind realul. Într-un fel mulțumim celor care plasează acești pokemoni pentru promovare pentru că i-au adus în zona catedralei, dar, cum am mai spus, preoții nu sunt pokemoni, nu trebuie să fim vânați. Noi îi așteptăm pe tineri să vină pașnici la biserică. Nu este un teren de vânătoare. Vânați virtuți, nu virtualități!", a mai adăugat preotul Eugen Tănăsescu.
Apelul Poliţiei Române în legătură cu jocul de Pokemon
Pentru a evita incidentele neplăcute, poliţiştii români le dau un sfat împătimiţilor jocului Pokemon Go pe Facebook: "Puteţi găsi Pokemonii, respectând în acelaşi timp regulile de circulaţie şi protejându-vă pe dumneavoastră şi pe cei din jur“. Poliţiştii români se alătură astfel poliţiştilor din alte ţări care transmit tinerilor câteva reguli privind practicarea în siguranţă a jocului Pokemon Go. Printre aceştia se numără oamenii legii din statul american Florida, care au dat curs rugăminţilor părinţilor. Mai ales după ce doi adolescenţi erau cât pe aici să fie împuşcaţi după ce au intrat pe o proprietate privată în căutare de pokemoni.
Politistii au sfătuit tinerii ca atunci când joacă Pokemon Go să nu intre pe proprietăţi private, să nu conducă maşini sau să se dea cu skateboardul. De asemenea, jucătorii sunt sfătuiţi să fie atenţi ce alte aplicaţii mobile instalează pentru că acestea pot accesa datele personale ale utilizatorului telefonului respectiv sub pretinsa îmbunătăţire a experienţei de a juca Pokemon Go.
CITIŢI ŞI: Cum l-a prins POLIŢIA pe pokemonul Rattata. Iată povestea lui Marian Godină