Se schimbă legislaţia pentru obţinerea PERMISULUI? Care este TESTUL obligatoriu pe care vor fi obligaţi să-l facă viitorii şoferi pentru a se putea urca la volan

29 Sep 2015
Se schimbă legislaţia pentru obţinerea PERMISULUI? Care este TESTUL obligatoriu pe care vor fi obligaţi să-l facă viitorii şoferi pentru a se putea urca la volan

De la 1 ianuarie, obţinerea permisului pentru viitorii şoferi ar putea fi mai dificilă. Mai exact,  o  Directivă din 2014 prevede ca șoferii să obțină un aviz care să ateste dacă suferă, sau nu, de apnee moderată în somn, de tip obstructiv.  Aşadar, autoritățile vor fi obligate să schimbe legislația, astfel încât, pe lângă testarea psihologică sau examenul oftalmologic, șoferii să fie verificați dacă nu au un risc crescut de a adormi la volan, cauza multor accidente rutiere. 

Sforăitul ar putea schimba Codul Rutier...

O Directivă Europeană, care trebuie asimilată și de legislația română până la sfârșitul lui 2015, prevede că autoritățile statului trebuie să ia măsuri pentru modificarea Codului Rutier în ceea ce privește eliberarea permiselor de conducere. Mai exact, noile prevederi îi vizează, nici mai mult, nici mai puţin, decât pe şoferii care... sforăie şi care vor avea nevoie de un aviz autorizat de la medici pentru reînnoirea sau eliberarea permisului de conducere. Conform documentului, persoanele care suferă de apnee (n.r. -oprire temporară a respirației în somn, caracterizată prin sforăit puternic) nu vor mai putea aplica pentru obținerea permisului auto dacă nu-și rezolvă problemele de sănătate.

Sforăitul, şofatul şi accidentele rutiere  

Potrivit unor statistici, aproape jumătate din populația lumii sforăie. Deși de multe ori aceste persoane nu sunt conștiente că au această problemă, însă partenerii lor de viață, da! Medicii atrag atenția: sforăitul nu este normal. În majoritatea cazurilor indică prezența anumitor boli, iar netratat poate duce la complicații grave. Trataţi sforăitul, pentru că riscaţi enorm, mai ales dacă sunteţi conducător auto. Nu o spunem noi, ci o spun studii recente care arată că un somn cu tulburari de respiratie cauzează 4% dintre accidentele grave.

Consecinţele acestei afecţiuni sunt mai riscante pentru şoferii profesionişti. Riscul de a avea un eveniment rutier nedorit este de 7 ori mai mare la o persoană care prezintă apnee de somn decât o persoană sănătoasă, susţin medicii. Deşi studii recente arată că la instalarea apneei de somn contribuie şi factori genetici, obiceiurile de viaţă sănătoasă ajută la prevenirea apariţiei bolii. Iar pentru a evita accidentele rutiere, în unele state şoferii susţin teste obligatorii. În SUA şi Marea Britanie şoferii profesionişti sunt supuşi unor teste de menţinere a vigilenţei la volan care constau în introducerea persoanei respective intr-o camera obscura şi apoi proiectarea pe ecran a unor situaţii neprevazute, măsurându-se timpul de reacţie al acesteia.

Persoanele care suferă de apnee, depresive? 

Persoanele care suferă de apnee în somn sunt expuse unui risc crescut de depresie, dar terapia continuă cu oxigen (CPAP) îi poate ajuta, arată un nou studiu publicat luna aceasta în Journal of Clinical Sleep Medicine, scrie healthday.com. Studiul australian a inclus 239 femei şi bărbaţi, proaspăt diagnosticaţi cu apnee în somn. Aproape 73% dintre aceştia sufereau de depresie la începutul studiului. Cu cât apneea se înrăutăţea, cu atât depresia devenea mai severă.

După trei luni, numai 4% dintre cei 228 pacienţi cu apnee, care au recurs circa 5 ore pe noapte la terapia CPAP, mai aveau simptome de depresie. La începutul studiului, 41 de pacienţi spuneau că se gândesc să-şi facă rău sau că le-ar fi mai bine dacă ar muri. După trei luni de terapie CPAP, nici unul dintre ei nu mai avea gându

Cât costă tratamentul

Sindromul de apnee în somn este mai frecvent la bărbaţi, după 40 de ani şi la persoanele obeze, sau cele care consumă alcool. Terapia constă în intervenții chirurgicale prin care se mențin deschise căile respiratorii, sau în folosirea unui aparat de respirat în timpul somnului, potrivit dcnews.ro. Prețul unui astfel de dispozitiv este între 800-2000 de euro. Există firme care închiriază cu circa 100 de lei/lună un dispozitiv, dar masca individuală, care se menține pe parcursul nopții, trebuie cumpărată, la prețuri între 80-100 de euro.
 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră