Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a declarat prin intermediul unui comunicat oficial că va propune Ministerului Sănătăţii reluarea progresivă a activităţii în domeniul artistic. Într-o primă etapă se va avea în vedere deschiderea muzeelor, bibliotecilor şi librăriilor, după care, într-o etapă ulterioară, progresiv, se va permite desfăşurarea evenimentelor cu 50, 100, 300 de participanţi.
Bogdan Gheorghiu a participat la o întâlnire în regim de videoconferință cu reprezentanți ai antreprenorilor și ai mediului artistic care au acceptat invitația de a participa la dezbaterea organizată de Clubul Oamenilor de Afaceri Liberali (COAL) pe tema „Măsurile economice pentru sectorul cultural creativ”.
Întâlnirea a fost moderată de către Președintele COAL, Sebastian Buși, iar la aceasta au participat Răzvan Adrian Ailenei, managerul drepturilor de autor pentru aproximativ 300 de artiști, trainer-ul Alexandru Agarici, artista Andreea Bănică, designerul Adrian Oianu și Emil Pantelimon, managerul Corului Național de Camera "Madrigal - Marin Constantin".
Bogdan Gheorghiu a precizat că va propune Ministerului Sănătății reluarea progresivă a activității în domeniul artistic. Într-o primă etapă se va avea în vedere deschiderea muzeelor, bibliotecilor și librăriilor, după care, într-o etapă ulterioară, progresiv, se va permite desfășurarea evenimentelor cu 50, 100, 300 de participanți.
„Sectorul Cultural Creativ trebuie să se adapteze noilor condiții de lucru și de trai, în baza principiilor precum siguranța publică, transparența și echitatea veniturilor. Vedem cum lumea afacerilor a găsit soluții în perioade de criză pentru a-și continua și dezvolta activitatea. La fel și ONG-urile sau organizatorii de evenimente. Această industrie se presupune a fi cea mai creativă și se află în situația de a găsi astfel de resurse. Noi, toți, trebuie să găsim și să ne adaptăm noilor condiții, să dezvoltăm granturi, proiecte noi, să concepem platforme online, să ne reinventăm. Ne concentrăm pe măsurile pe care le putem lua cu efecte pe termen scurt și mediu, însă analizăm și soluțiile pe termen lung care se referă la infrastructura culturală. Totul este realizat în baza dialogului social. Strategia principală a Ministerului Culturii este de a construi pârghiile necesare pentru protejarea domeniilor culturale. Am urmărit atât implementarea obiectivelor prevăzute în programul de guvernare, cât și a celorlalte provocări apărute de-a lungul timpului”, a declarat Bogdan Gheorghiu, Ministrul Culturii.
În cadrul întâlnirii, Ministrul Culturii a mai precizat că a solicitat Guvernului analizarea oportunității modificării exigibilităţii TVA pentru veniturile obţinute din prestările de servicii din domeniul organizării de evenimente (servicii publicitare, marketing, producţie, sponsorizări), inclusiv din vânzarea biletelor pentru spectacole/ festivaluri.
Propunerea ar fi ca TVA să devină exigibil în luna în care are loc evenimentul, iar termenul de plată să fie la 25 ale lunii următoare sau în trimestrul în care a avut loc evenimentul.
O altă propunere vizată de Ministerul Culturii, care să vină în sprijinul organizatorilor de spectacole, este ca aceștia să aibă posibilitatea să prelungească valabilitatea biletului pentru evenimentul / festivalul ce ar fi trebuit să aibă loc în perioada 8 martie – 30 septembrie 2020 - fără obligația de a rambursa contravaloarea - până la o dată ulterioară la care acesta va avea loc. Evenimentul, astfel, ar trebui să fie reprogramat până cel târziu la 30 septembrie 2021.
„Ne bucurăm că putem crea o platformă de comunicare nu numai pentru antreprenori, dar și pentru mediul cultural. Pentru că ne propunem să nu ignorăm niciun sector afectat de criză, în cadrul acestei întâlniri am dezbătut problemele întâmpinate de sectorul cultural - artistic, unul dintre cele mai afectate în această perioadă. Să nu uităm că acesta este, în definitiv, un segment de business, care are nevoie de susținere și de resurse financiare”, a declarat Sebastian Buși, președintele Clubului Oamenilor de Afaceri Liberali.
În afara măsurilor anunțate deja pentru sprijin financiar al artiștilor, lansarea de proiecte de finanțare, suplimentarea bugetului Muzeului Național de Artă Contemporană pentru achiziționarea de artă contemporană, Ministerul Culturii caută soluții astfel încât impactul crizei asupra sectorului cultural - creativ să se reducă cât mai mult posibil.
Analizăm orice propunere care poate fi integrată în solicitările noastre către ministerele de resort.