Proteste în București, în fața Guvernului, dar și în alte orașe din țară, față de ordonanța nr.7/2019, inițiată de ministrul Tudorel Toader, care a modificat legile Justiției.
Manifestanții au ieșit în stradă să-și exprime susținerea față de magistrații nemulțumiți, iar mesajul lor către guvernanți este "Abrogați și apoi plecați!".
Oamenii vor să-i susțină pe magistrați pentru că, spun ei, politicienii nu vor altceva decât să îngenuncheze justiția.
Premierul Viorica Dăncilă i-a chemat pe magistrați la discuții, însă aceștia au refuzat și au precizat că ar fi treuit să aibă loc înainte de adoptarea Ordonanței 7.
La ora 21.00 a fost intonat Imnul României, au fost aprinse lanternele. După acest moment, unii dintre manifestanți au început să plece acasă. Un steag imens al Uniunii Europene a fost desfășurat și apoi purtat de mulțime, peste capete.
În Piaţa Victoriei din Bucureşti au participat la protest şi liderii USR şi PLUS, Dan Barna şi Dacian Cioloş.
Protestatarii au scandat împotriva ordonanţei de modificare a legilor justiţiei, dar şi împotriva Guvernului şi a preşedintelui PSD, Liviu Dragnea. Unii dintre cei din piaţă au portavoci, steaguri şi câteva bannere de mari dimensiuni.
Jandarmeria Capitalei a anunţat că pentru organizarea manifestaţiei din Piaţa Victoriei nu au fost respectate condiţiile legale.
Acţiunea de protest a fost iniţiată prin intermediul reţelelor de socializare.